Cinci state ale Uniunii Europene, printre care și România, au cerut CE o amânare a aplicării planului de interzicere a vânzărilor de mașini cu motoare termice.
Italia, Portugalia, Slovacia, Bulgaria și România au solicitat Comisiei Europene (CE) să amâne cu cinci ani planul de interzicere a vânzărilor de mașini noi alimentate cu benzină sau motorină.
Conform unui document ajuns în posesia agenției Reuters, cele cinci țări menționate au solicitat ca în 2035 să fie aplicat un procent de reducere a emisiilor de CO2 rezultate de la mașinile nou vândute de doar 90% față de 100% cum este prevăzut în proiectul „Fit for 55” al Comisiei Europene.
Ulterior, ținta de reducere cu 100% a emisiilor de CO2 la nivelul Uniunii Europene, cea care înseamnă interzicerea totală a comercializării de mașini cu motoare termice ar putea fi atinsă în 2040, cu cinci ani întârziere față de planul inițial.
Planul de reducere cu 100% a emisiilor de CO2 provenite de la mijloacele de transport este parte dintr-o inițiativă mai amplă a Comisiei Europene de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră la nivelul întregii UE cu 55% până în 2030, față de nivelurile din 1990 („Fit for 55”).
Propunerea făcută anul trecut de Comisia Europeană statelor membre a fost avizată la începutul acestei luni și de Parlamentul European deși existau semnale că unele grupări politice vor să amendeze proiectul.
Ca urmare a acestui nou pas către interzicerea vânzărilor de mașini cu motoare termice, reprezentanții statelor UE se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a cădea de acord asupra unei poziții comune.
Numai că, documentul citat de Reuters și pe care cele cinci țări l-au prezentat la Bruxelles schimbă radical datele problemei.
„Trebuie stabilite perioade de tranziție adecvate și adaptate”, se arată în document ca susținere a ideii de a amâna interdicția totală a vânzărilor de mașini cu motoare termice. În plus, cele cinci țări notează și necesitatea extinderii infrastructurii de încărcare.
Un oficial bulgar, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a explicat că politicile climatice trebuie să ia în considerare factori economici și sociali, cum ar fi „diferențele semnificative” în puterea de cumpărare dintre țările UE.
În schimb, Comisia Europeană consideră impunerea planului „Fit for 55” până în 2035 este crucială. Asta pentru că, luând în calcul o durată medie de viață a vehiculelor noi de 15 ani, ultimele mașini alimentate cu benzină și motorină ar dispărea de pe șoselele UE abia în 2050, punctul din care oamenii de știință susțin că schimbările climatice nu vor mai putea fi oprite, acestea urmând să cauzeze situații dezastruoase.
Doucmnetul trimis CE de cele cinci state, Italia, Portugalia, Slovacia, Bulgaria și România, vine după ce și ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, a declarat că o interdicţie a vânzărilor de mașini cu motoare termice ar fi o greşeală şi de aceea guvernul de la Berlin nu va fi de acord cu această legislaţie europeană. Ulterior, executivul de la Berlin, a revenit, menționând că Lindner a vorbit în nume propriu.