Opel Astra este o mașină acoperită de premii. AutoReport.ro a încercat să afle într-un test cu ce i-a fascinat compacta grupului General Motors pe colegii noștri de i-au acordat atâtea distincții.
Dacă la nivel exterior schimbările de design nu par majore, studiate în detaliu, acestea pare că duc liniile Opel mai aproape de un design nemțesc. Sunt mai multe linii drepte acum, iar grila și farurile par un tot unitar făcând partea față să arate foarte bine. Și în spate mașina este mai frumos conturată, noi având o bucurie legată de faptul că nu s-au preluat tușe de design de la Adam sau Corsa.
În interior găsim materiale mai bune, dar și un design mai minimalist. Simplitatea designului este compensată de bordul high-tech, dar și de ecranul tactil imens de pe consola centrală. 5 persoane pot călători confortabil în această compactă, spațiul interior fiind foarte bine gestionat. Mașina nu a scăzut în dimensiuni, dar a pierdut 200 de kilograme între generații, iar acest lucru o ajută la performanțe.
Opel a mizat pe o nouă gamă de motoare turbo și este normal ca sub capota mașinii testate să regăsim un astfel de motor. Vorbim despre 1.4 turbo pe benzină, un motor care acum produce 150 CP. La auzul acestor cifre instant ne-am gândit la un consum care să ne sperie, mai ales că urma un drum pe autostradă, dar după cum veți vedea mai jos, în fișa tehnică, nu am avut motive să fim nemulțumiți. Motorul este cuplat la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte care după părerea noastră putea să fie puțin mai precisă. Cu toate acestea, aceasta ajută foarte bine motorul puterea fiind livrată prompt la turații mai mari și făcând din această Astra o mașină destul de rapidă.
Comportamentul dinamic al mașinii este unul foarte bun, mașina stă foarte bine în viraje, iar suspensiile absorb foarte bine gropile. Pe de altă parte, ni se pare că direcția are un feedback ușor artificial.
La capitolul siguranță, Astra stă foarte bine. Mai ales modelul de test care a primit o mulțime de opționale sub formă de programe active: de la Active Brake Assist, Lane asistant, Blind Spot assist, toate sunt prezente pentru a vă face călătoria mai frumoasă. La bord mai este prezent un sistem de recunoașterea indicatoarelor care se face prin intermediul unei camere montate pe parbriz.
Opel Astra 1.4 T Innovation
– 0-100 km/h: 8,5 secunde
– Viteza maximă: 215 km/h
– L/l/î: 4.370/1.809/1.485
– Masă proprie: 1.278 kg
– Volum portbagaj (l): 370
– Cilindree (cmc): 1.399
– Putere (CP): 150 la 5.600 rpm
– Cuplu maxim (Nm): 245 la 2.000 rpm
– Consum mediu: 7,5 l/100 km (mixt)
– Cutie de viteze: manuală, 6 trepte