Producătorul german de automobile Volkswagen nu va mai comercializa automobile cu motoare cu combustie internă în Europa începând din 2035, în condiţiile în care va trece la vehicule electrice, dar tranziţia va avea loc mai târziu în Statele Unite şi China, a declarat sâmbătă un membru al consiliului de administraţie al grupului, transmite Reuters.
„În Europa, vom părăsi afacerile cu vehicule cu ardere internă între 2033 şi 2035, în Statele Unite şi China oarecum mai târziu”, a declarat Klaus Zellmer, membru al consiliului Volkswagen însărcinat cu vânzările, publicaţiei Muenchner Merkur.
„În America de Sud şi Africa va dura mult mai mult pentru că încă lipsesc condiţiile, respectiv cadrul politic şi infrastructura”, a explicat acesta.
Până cel târziu în 2050, întreaga flotă a Volkswagen ar trebui să fie neutră în materie de CO2, a mai declarat Zellmer ziarului.
În Europa, VW îşi propune ca maşinile electrice să reprezinte 70% din totalul vânzărilor până în 2030. Acest lucru ar pregăti compania pentru o posibilă înăsprire a obiectivelor climatice ale Uniunii Europene şi chiar pentru depăşirea acestora.
Factorii de decizie politici din UE au restrâns limitele privind emisiile de gaze de eşapament, forţând producătorii de automobile să stimuleze dezvoltarea tehnologiei cu emisii reduse sau să facă faţă sancţiunilor dacă depăşesc limitele emisiilor de CO2.