Tehnologia PIRELLI RUN FLAT este una născută în cadrul raliurilor. Acum este aplicată pentru confort, durabilitate, dar și mobilitate electrică. În acest moment, peste 50 de modele auto sunt echipate cu anvelope dezvoltate prin intermediul acestei tehnologii.
Principalul beneficiu al tehnologiei Pirelli run flat – introdus în anvelopele de drum Pirelli în 2001 pe baza lecțiilor învățate din raliuri – este de a permite șoferilor să își continue drumul chiar și cu o perforare, mai degrabă decât să nu mai poată merge mai departe. Raliul este locul în care această tehnologie a fost încercată și testată pentru prima dată, cu anvelope cu o structură armată, ceea ce însemna că mașinile puteau fi conduse chiar și cu o perforare, remediere care altfel ar fi durat câteva minute în cadrul unei competiții intense pe drumuri variate.
Cercetarea și dezvoltarea continuă pentru noi materiale și procese au ajutat Pirelli să îmbunătățească confortul la volan pentru mașinile echipate cu anvelope Run Flat. Datorită noilor tehnologii din structura anvelopei, precum și a progreselor în materialele utilizate, există un confort sporit pentru șoferi și o rezistență mai bună la rulare, cu un consum mai redus de combustibil și, prin urmare, mai puține emisii nocive. Modul în care aceste anvelope absorb denivelările drumului a fost rafinat de-a lungul timpului, până la punctul în care oferă acum aceleași niveluri de confort ca și anvelopele standard, dar cu avantajul esențial de a putea conduce pâna la cel mai apropiat dealer de anvelope – chiar dacă presiunea anvelopei scade complet. Specificațiile anvelopelor Run Flat în conformitate cu caracteristicile lor specifice de suspensie din manualele de utilizare ale vehiculelor îi încurajează întotdeauna pe șoferi să utilizeze anvelope cu această tehnologie. În acest fel, chiar și la schimbarea la sfârșitul duratei de viață a anvelopelor, performanța mașinii nu este compromisă.
Mașinile electrice nu mai vin echipate cu roți de rezervă, pentru a oferi mai mult spațiu pentru baterii. De aceea, mai mulți producători aleg soluții de mobilitate extinsă, cum ar fi Run Flat sau Self-Sealing, pentru a minimiza inconvenientele în cazul unei perforații. Anvelopele Bespoke Run Flat permit șoferilor să continue să conducă în siguranță, chiar și cu o perforare, și pe vehiculele electrice. Tehnologia Run Flat va juca, de asemenea, un rol important în viitoarele sisteme de conducere autonomă, ajutând vehiculul să rămână sub control chiar și în situații de urgență.
Peste 1.000 de versiuni diferite și mai mult de 70 de milioane de anvelope Run-Flat produse
În ultimii 20 de ani, inginerii Pirelli au dezvoltat mai mult de 1.000 de tipuri diferite de anvelope cu tehnologie run flat, care le permite șoferilor să conducă în continuare 80 de kilometri la o viteză maximă de 80 km / h, astfel încât să schimbe în cele din urmă anvelopa în deplină siguranță. Este o soluție care a fost adoptată de mulți producători auto, care au solicitat cauciucuri run flat ca echipamente originale pe noile lor mașini – precum Audi, BMW, Mercedes-Benz și Alfa Romeo. De-a lungul acestor două decenii, Pirelli a produs peste 70 de milioane de anvelope run flat, inclusiv anvelope de vară, de iarnă și all-season – unele dintre ele au fost montate pe cele mai puternice și mai prestigioase mașini din vremurile recente, inclusiv întreaga gamă BMW și Mini, o parte substanțială a gamei Mercedes, Alfa Romeo Giulia, Audi Q5 și Q7.
O GAMĂ LARGĂ DISPONIBILĂ
Există mai mulți producători de automobile premium și de prestigiu care folosesc și astăzi anvelope Pirelli cu tehnologie run flat, inclusiv Audi, Alfa Romeo, BMW, Jeep, Mercedes-Benz și Rolls-Royce. Această tehnologie este disponibilă pentru peste 50 de modele de anvelope Pirelli, acestea fiind omologate pentru a fi utilizate de producătorii auto. Toate aceste anvelope poartă pe pereții laterali marcajul „run flat”, împreună cu marcaje ale producătorului individual pentru care sunt destinate. La unele anvelope, această tehnologie este combinată cu Pirelli Elect și tehnologia de anulare a zgomotului PNCS. Primul este dedicat vehiculelor electrice și se concentrează pe rezistență redusă la rulare, zgomot redus al anvelopelor, aderență imediată și o structură care poate suporta greutatea unui vehicul alimentat cu baterii. În schimb, PNCS se concentrează pe reducerea zgomotului perceput în interiorul cabinei, datorită utilizării unui material special în interiorul anvelopei, care ajută la reducerea zgomotului. De asemenea, este disponibilă și o altă tehnologie de protecție împotriva perforărilor: Pirelli Seal Inside. În cazul unei perforări de până la patru milimetri, o substanță specifică din interiorul anvelopei formează o etanșare în jurul obiectului străin, imediat ce acesta pătrunde în anvelopă, împiedicând aerul să iasă și anvelopa să piardă presiunea. Când obiectul este extras, același material sigilează gaura rezultată, ceea ce înseamnă că șoferii pot continua să conducă în siguranță și confort.
Tehnologie robotizată
Anvelopele de ultimă generație, run flat, sunt rezultatul procesului de producție inovator MIRS de la Pirelli, care este controlat în întregime prin intermediul computerului. Anvelope „neprelucrate” sunt realizate de roboți, ce garantează un rezultat final la standarde ridicate de calitate și fiabilitate. Sistemul de rulare autoportant Pirelli folosește armături speciale plasate în structura peretelui lateral și capabile să susțină forțe laterale și transversale care acționează asupra mașinii chiar și atunci când nu există presiune în anvelope.