Producătorii auto au raportat o redresare a vânzărilor pe piaţa din SUA în primul trimestru din 2021, după declinul provocat anul trecut ca efect al pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.
Dar lipsa semiconductorilor şi vremea neobişnuit de rece din februarie au provocat închideri ale fabricilor auto, astfel încât analiştii sunt acum prudenţi în legătură cu ritmul redresării industriei auto în 2021.
„Vânzările auto în martie au crescut, redresarea fiind sprijinită de măsurile de stimulare a economiei SUA şi de reducerea cererii în februarie, din cauza vremii nefavorabile. Totuşi, cererea ar putea deveni volatilă în următoarele luni, din cauza problemelor de producţie”, a apreciat Chris Hopson, analist al IHS Markit.
Cel mai mare producător auto american, General Motors (GM), a anunţat că vânzările pe piaţa din SUA în primul trimestru din 2021 au urcat cu 4%, la 642.250 vehicule, pe fondul majorării cererii pentru SUV-urile Escalade şi Encore.
GM se aşteaptă ca cererea auto în Statele Unite să rămână „solidă” anul acesta, pe fondul creşterii încrederii consumatorilor, al majorării cheltuielilor de consum, în urma planului de stimulare a economiei, al redeschiderii economiei şi al succesului campaniei de vaccinare.
Livrările Ford pe piaţa americană au înregistrat în primele trei luni din acest an un avans de 1%, la 521.334 vehicule.
Fiat Chrysler, subsidiara grupului auto Stellantis, a raportat o creştere a vânzărilor pe piaţa din SUA în primul trimestru din 2021 de 5%, la 469.651 vehicule, datorită majorării cererii pentru camionete şi SUV-uri.
Grupul nipon Toyota a anunţat că vânzările pe piaţa din SUA în primul trimestru din 2021 au urcat cu aproape 22%, la 603.066 vehicule, în timp ce grupul sud-coreean Hyundai Motor a înregistrat un avans de 28%, la 167.130 unităţi.
Luna trecută, Ford a majorat investiţiile în vehicule electrice şi autonome la 29 de miliarde de dolari, după ce anul trecut anunţase că va face investiţii de 11 miliarde de dolari pentru a lansa 40 de modele de automobile electrice şi hibride. De asemenea, compania va investi şapte miliarde de dolari în dezvoltarea tehnologiei pentru vehicule autonome.