Cu noua aplicație MyMazda, disponibilă în Google Play Store și Apple AppStore, Mazda intră într-o nouă etapă de conectivitate pentru produsele sale. În premieră pentru noul vehicul electric Mazda MX-30 , o nouă gamă de caracteristici de conectivitate vor fi disponibile prin intermediul smartphone-urilor clienților, printre acestea numărându-se reglarea de la distanță a temperaturii și a sistemului automat de climatizare, precum și asistență în timpul încărcării – de la găsirea și navigarea la o stație de încărcare, închiderea vehiculului sau localizarea de la distanță, până la controlul duratei de încărcare și/sau a autonomiei vizate.
Pentru a le asigura clienților din Europa servicii de conectivitate de încredere și performante, Mazda colaborează cu furnizorul japonez de servicii de telecomunicații KDDI care, împreună cu compania de servicii digitale Orange Business Services, asigură pentru Mazda o platformă IoT personalizată.
„Serviciile de conectivitate IoT sunt esențiale pentru a îmbunătăți experiența de condus pentru clienții noștri. Platforma personalizată Orange IoT oferă noi niveluri de confort în ceea ce privește serviciile personalizate Mazda din toată Europa. Acest lucru le permite șoferilor să beneficieze de cele mai bune niveluri de siguranță și securitate și de o experiență de utilizare superioară”, spune dl. Ken Sakai, director general al KDDI Europe, Ltd.
„Cei mai inovatori producători de automobile de astăzi folosesc IoT pentru a oferi experiența de condus așteptată de clienți. După o consultanță extinsă și o fază pilot în colaborare cu KDDI, am livrat o platformă IoT personalizată care conține servicii de conectivitate inovatoare pentru a le oferi șoferilor un nivel crescut de siguranță și confort”, spune Valerie Cussac, vicepreședinte senior, Smart Mobility Services, Orange Business Services.
„Odată cu versiunea evoluată a aplicației MyMazda și primul nostru vehicul electric, noua Mazda MX-30, introducem servicii de conectivitate auto în toată Europa care vor elimina barierele dintre mașină și șofer și vor crea o experiență unică de utilizare. Platforma oferită de KDDI și Orange va permite un grad ridicat de personalizare, oferind în același timp standarde înalte în ceea ce privește performanța și securitatea”, spune Martijn ten Brink, vicepreședinte vânzări și servicii clienți, Mazda Motor Europe.