Începând cu anul 2014 și în special cu anul 2016, atunci când a avut loc lansarea noilor 3008 & 5008, PEUGEOT a început un parteneriat cu renumitul brand franțuzesc FOCAL pentru a concepe sisteme audio hi-fi pentru mașinile sale. Cei doi producători francezi împărtășesc aceleași valori de brand, un punct de plecare esențial pentru o colaborare perfectă.
Marca FOCAL este recunoscută ca lider mondial în producția de soluții hi-fi. Brandul franțuzesc, cu sediul în Saint-Étienne (Franța), produce boxe pentru casă și multimedia, sisteme audio pentru mașini, difuzoare de monitorizare în studiourile de înregistrare și, mai recent, căști hi-fi. Toate produsele Focal sunt proiectate și fabricate în Franța, fiind rezultatul a mai bine de 40 de ani de inovație în domeniul tehnologiilor exclusive de sunet.
Inginerii Focal sunt implicați în proiectarea noilor modele PEUGEOT încă din fazele inițiale. Numeroase criterii sunt decisive, încă de la primele schițe, pentru a oferi cel mai bun sunet. În același timp, trebuie respectate criterii riguroase în ceea ce privește fezabilitatea, aspectul și performanța.
PEUGEOT și FOCAL colaborează încă din 2014. Sunetul de la bordul concept car-urilor și vehiculelor de serie a devenit astfel o sursă de plăcere pentru conducătorul auto și pentru pasageri. Mărcile promovează și colaborează în proiecte ce întruchipează valori pe care cele două companii le cultivă: standarde înalte de design, know-how franțuzesc și tehnologii avansate.
Pentru a concepe sisteme de sunet Hi-Fi FOCAL Premium, designerii, inginerii și tehnicienii de sunet ai celor 2 mărci și-au unit resursele de expertiză și know-how. Produsul rezultat trebuie adaptat la caracteristicile fiecărui vehicul și trebuie să țină cont de funcțiile specifice ale sistemului audio ales.
Designul interior pe care fiecare PEUGEOT echipat cu sistem audio Focal îl adoptă beneficiază astfel de un tratament specific pe care sistemul audio Hi-Fi îl implică. Activitatea meticuloasă de integrare a difuzoarelor presupune mai mult decât o simplă amplasare a acestora în habitaclu. Este rezultatul unui proces de lungă durată în cadrul căruia sunt fabricate componente strategice ce garantează calitatea sunetului final. Fiecare zonă din habitaclu este atent studiată: tabloul de bord, geamurile, portierele etc. Designul și materiale alese sunt decisive pentru a obține cea mai bună rigiditate, pentru a elimina vibrațiile și a optimiza aspectul sistemului audio.
La fiecare nou proiect, întregul habitaclu face obiectul unor inovații specifice. Într-adevăr, un sistem hi-fi Focal prezent la bordul unei mașini presupune un set de îmbunătățiri acustice exclusive, cum ar fi portiere mai grele, alegerea densității optime pentru membranele de izolare, geamuri laminate, o serie de simulări și studii cu privire la configurarea tabloului de bord, orientarea tweeterelor, gradul de deschidere a acestora și grosimea grilajului de protecție… Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Difuzoarele din gama recentă Sopra sau Chora demonstrează atenția acordată detaliilor și efortul depus în ceea ce privește proiectarea acestor sisteme hi-fi.
Urmează apoi procesul de selectare a difuzoarelor, aceste componente unice pe care marca Focal le-a proiectat și fabricat de mai bine de 40 de ani. Difuzoarele înglobează o tehnologie patentată folosită pentru a transpune spațiului sonor și a filtra sunetul, dar și atmosfera creată de muzica ascultată la bord.
Urmează apoi ore întregi de ajustare a sistemului și mii de kilometri parcurși de inginerii de sunet. Obiectivul este de a obține cele mai bune rezultate de la acest sistem și de a asigura astfel o experiență de ascultare optimă și unică. O ajustare corectă a sunetului contribuie la un mediu confortabil și la o calitate a sunetului specifică numai unei mașini atent studiate.
PEUGEOT 3008 & 5008, 2016 : SUV-urile PEUGEOT 3008 și 5008 oferă sistemul acustic FOCAL Premium în premieră mondială, ca dotare opțională originală. Arhitectura audio constă de data aceasta în 10 difuzoare cu tehnologie de ultimă generație, ce include tot know-how-ul mărcii Focal, pentru plăcerea unui sunet pur la bord. Cele patru tweetere din aluminiu, tip dom inversat asigură frecvențe audio înalte detaliate, la care se adaugă un sunet echilibrat și precis, oferit de cele 4 woofere de 165 mm și de difuzorul central de 80 mm cu membrană din Polyglass. Subwooferul de 200 mm cu tehnologie triplă bobină Power Flower™ oferă frecvențe dinamice joase. Un amplificator de 515 Watt cu 12 canale și tehnologie hybrid din clasa AB/D orchestrează totul. Aceste alegeri tehnologice precise, rezultat al inovației și tehnicilor acustice implementate de marcă de mai bine de 40 ani, se află la baza sistemului audio Hi-Hi FOCAL Premium; sistemul a devenit o referință pentru sistemele audio ce echipează toate modelele din gama PEUGEOT.
NOILE PEUGEOT 508 & 508 SW, 2018: PEUGEOT și FOCAL își unesc forțele pentru un nou proiect, noile 508 și 508 SW. În mod evident, punctul de plecare pentru acest proiect este sistemul Hi-FI Premium cu 10 difuzoare ce echipează modelele PEUGEOT 3008 și 5008. Designul sistemului audio a fost regândit, difuzorul având un grilaj de protecție perforat. Echipele Focal adoptă o soluție personalizată de integrare a sistemului hi-fi în habitaclul noului sedan, împingând și mai mult limitele confortului la bord. Sistemul audio revine la vechea înfățișare, pentru un plus de plăcere la condus și pentru a reda cel mai pur sunet. Cu acest nou proiect, PEUGEOT și FOCAL redefinesc codurile experienței de ascultare la bordul mașinii. Noile căști WIRELESS PEUGEOT, odată cu modelele 508 & 508 SW „First Edition” și oferite tuturor clienților acestei ediții limitate, beneficiază de întreaga estetică și expertiză audio Peugeot și Focal pentru ca experiența audio să poate fi continuată și în afara mașinii.
NOUL SUV PEUGEOT 2008, 2019: Grație sistemului HI-FI FOCAL Premium cu 10 difuzoare, condusul în oraș dar și la drum lung, la bordul noului SUV PEUGEOT 2008 este o reală plăcere. Încă o dată, sistemul audio este perfect adaptat la SUV-ul urban. Acest lucru este rezultatul colaborării între cele două mărci în ceea ce privește designul elementelor strategice din habitaclu (tapițerie, portiere, grilaje etc.). Sesiunile lungi dedicate dezvoltării de prototipuri garantează calitatea înaltă a sunetului Focal, pentru plăcerea fanilor muzicii, dar și a celor mai pretențioși iubitori de muzică.
Angajamentul celor două mărci PEUGEOT și FOCAL nu se rezumă doar la simpla proiectare a unui sistem audio Hi-Fi perfect adaptat unui vehicul. PEUGEOT și FOCAL acordă atenție tuturor detaliilor care vor contribui la un sunet pur și la o experiență unică la bord. În consecință, pentru a descoperi și a experimenta pe deplin sunetul redat de sistemul Hi-Fi Focal Premium ce echipează modelele PEUGEOT, cele 2 mărci au apelat la compozitorul francez Benjamin Shielden pentru a scrise o piesă muzicală ” Golden Lion”. Această piesă exclusivă evocă, prin forța sa, calitatea sistemului audio și a experienței de ascultare.
Plecând de la ofensiva tehnologică și electrificarea gamei sale, Marca PEUGEOT abordează cu entuziasm era tranziției energetice. Experiența de condus stimulantă și intensă, designul elegant și calitatea fără compromis, exprimă angajamentul mărcii față de clienții săi și contribuie la emoția pe care fiecare model PEUGEOT o declanșează. Prezentă în aproape 160 de țări, cu peste 10.000 de puncte de vânzare, marca a vândut aproximativ 1.500.000 de modele în 2019. PEUGEOT combină standardele înalte, alura și emoția, cu scopul de a fi o marcă generalistă de top la nivel global.
Vervent Audio Group a luat naștere în anul 2014 și deține mărcile Focal și Naim Audio. Fiecare marcă contribuie cu propria experiență la acest holding. Focal este un producător francez de boxe și difuzoare hi-fi, cu experiență în fabricarea de boxe audio profesionale, sisteme audio pentru mașini, produse personalizate și căști. Naim este o firmă britanică specializată în fabricarea de sisteme HI-FI cu 2 canale, amplificatoare și servere de muzică. Împreună, aceste companii reprezintă un punct de referință în ceea ce privește sistemele de înaltă fidelitate. Principalele piețe de desfacere pentru Vervent Audio Group sunt Europa, Asia și America de Nord, regiuni în care grupul a deschis în 2019 showroom-uri ‘Focal Powered By Naim’. Vervent Audio Group, care numără 400 de angajați în Franța și Regatul Unit, va genera o cifră de afaceri de aproximativ 110 milioane de euro în 2019, înregistrând trei sferturi din vânzările sale în afara țărilor de origine.