Piaţa auto din Uniunea Europeană ar urma să înregistreze o contracţie de 2% în 2020, acesta fiind primul declin după şase ani consecutivi de creştere, a prognozat miercuri Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/, care a făcut totodată un apel către decidenţii politici să faciliteze tranziţia spre transporturile cu emisii neutre de carbon, transmite AFP.
Anterior, ACEA a anunţat că vânzările de autoturisme noi în UE au înregistrat o creştere de 1,2% în 2019 comparativ cu 2018, până la 15,3 milioane unităţi. Vânzările de autoturisme în UE au crescut în ultimii şase ani, cu 5,6% în 2014, 9,3% în 2015, 6,8% în 2016, 3,4% în 2017, 0,1% în 2018 şi 1,2% în 2019.
„Suntem pe punctul de a ne confrunta cu o piaţă în recul”, a avertizat Michael Manley, directorul general de la Fiat Chrysler (FCA) şi totodată preşedintele ACEA, organism care regrupează 16 constructori activi în Europa.
După mai mulţi ani buni, constructorii auto sunt în prezenţi îngrijoraţi că trebuie să cheltuiască miliarde de euro pentru a dezvolta vehicule ecologice şi a contracara extinderea serviciilor de tip ridesharing, precum Uber Technologies Inc., companie care în prezent are o valoare de piaţă comparabilă cu cea a Daimler.
În aceste condiţii, constructorii auto cer decidenţilor politici să creeze condiţiile favorabile pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră ale vehiculelor dar să păstreze şi competitivitatea sectorului.
„Într-un moment în care industria noastră îşi majorează semnificativ investiţiile în vehicule cu emisii zero, piaţa auto ar urma să se contracte, nu doar în UE ci şi la nivel mondial, şi de aceea tranziţia spre neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon trebuie să fie bine gestionată de decidenţii politici”, a spus Michael Manley, cu ocazia prezentării unui plan de acţiune în zece puncte al industriei auto din UE pentru implementarea pactului verde european.
În primul rând, ACEA solicită „neutralitatea tehnologică”, adică „fără să impună o anumită tehnologie sau să interzică vehiculele care pot contribui la reducerea emisiilor de CO2”.
Constructorii auto vor să evite un marş forţat spre vehiculele 100% electrice şi de asemenea se luptă împotriva demonizării motoarelor diesel, ale căror emisii de CO2 sunt mai mici decât cele ale motoarelor pe benzină.
Cu toate acestea, pentru a favoriza avansul autovehiculelor electrice (100% electrice sau hibride reîncărcabile), constructorii auto cer guvernelor „ca o reţea densă de staţii de reîncărcare să fie pusă la punct urgent de-a lungul Europei”. De asemenea, apreciind că preţul vehiculele electrice este în continuare ridicat, ACEA cere de asemenea „scheme de stimulare pentru automobilişti, pentru a se asigura că preţurile ridicate nu frânează reînnoirea parcului auto”.