Kia Motors Corporation și Hyundai Motor Company au lansat un nou sistem de evaluare a proiectării automobilelor cu ajutorul Realității Virtuale (VR – Virtual Reality) la centrul global de design al grupului. Noul sistem, introdus la Centrul de cercetare-dezvoltare din Namyang, Coreea de Sud, demonstrează concentrarea sporită pe îmbunătățirea procesului de dezvoltare a automobilului prin implementarea tehnologiei VR.
Kia și Hyundai au demonstrat cum va fi utilizată noua tehnologie VR de ambele branduri în viitor. Tehnologia folosește câteva aplicații de proiectare/dezvoltare, care permit echipelor de designeri și ingineri să evalueze calitatea proiectării automobilului și să verifice procesul de dezvoltare a acestuia.
Tehnologia este parte a unei investiții de 15 miliarde KRW (12.8 milioane dolari) în Centrul de cercetare-dezvoltare de la Namyang, investiție anunțată de Kia și Hyundai în martie 2019. De-a lungul implementării complete a procesului virtual de dezvoltare în cadrul Centrului de cercetare-dezvoltare și în etapele de pre-producție, Kia și Hyundai anticipează o reducere cu 20% a timpului de dezvoltare al automobilului și o reducere de 15% a costurilor anuale de dezvoltare.
„Procesul de dezvoltare virtuală este un pas necesar pentru a răspunde rapid și a reacționa cu agilitate la nevoile clienților și la schimbările de paradigmă din industria auto”, spune Albert Bierman, Șeful diviziei de cercetare-dezvoltare al Hyundai Motor Group. „Prin consolidarea proceselor virtuale, vom îmbunătăți calitatea și profitabilitatea, crescând în final investiția în cercetare-dezvoltare, pentru a asigura competitivitatea în mobilitatea viitoare.”
Pe lângă reducerea costurilor de dezvoltare, se preconizează că aceste tehnologii virtuale noi vor crește profitabilitatea și vor declanșa un ciclu de creștere continuă a investițiilor în cercetare-dezvoltare pentru Kia și Hyundai.
20 de utilizatori simultan
Căștile VR permit designerilor și inginerilor automobilelor brandului să intre într-un mediu virtual de simulare a proiectării, ajutați de 36 de senzori de mișcare care detectează și urmăresc locațiile și mișcările tuturor utilizatorilor, permițând fiecăruia să participe la proces în timp real. Noul sistem VR de evaluare a proiectării poate susține până la 20 de utilizatori simultan, permițând o colaborare mai mare între echipe decât până acum.
Ca rezultat, noua tehnologie de ultimă generație permite designerilor fiecărui brand să revizuiască mult mai eficient o multitudine de concepte de design în fazele inițiale ale procesului de dezvoltare și în moduri care anterior erau imposibile din punct de vedere fizic. Sistemul simulează elementele de design exterior și interior, luminile, culorile și materialele.
Hyundai a utilizat pentru prima dată acest sistem în timpul etapelor de dezvoltare a designului conceptului „HDC-6 NEPTUNE Concept Class 8 heavy-duty truck”, dezvăluit pentru prima dată la expoziția North American Commercial Vehicle Show, în octombrie 2019. Kia dorește să extindă capacitățile de dezvoltare a designului pentru utilizarea pe viitoarele modele.
În plus, planurile de a stabili capacități de evaluare a proiectării VR la distanță vor permite colaborarea virtuală în tip real între centrele de design ale fiecărui brand din Europa, America, China și India, alături de un proces de dezvoltare virtuală îmbunătățit prin implementarea realității augmentate (AR – Augmented Reality), printre alte tehnologii.
Verificarea calității proiectării VR
Kia și Hyundai au stabilit un nou sistem de verificare a calității proiectării automobilelor utilizând realitatea virtuală (VR) în martie 2019, folosind informațiile tridimensionale asistate de computerele CAD (Computer Aided Design), colectate din fiecare etapă a procesului de dezvoltare a automobilului, pentru a evalua calitatea fiecărui design în mediul virtual. Sistemul de verificare a calității proiectării este capabil de o precizie de 100%; evaluările digitale anterioare erau limitate la analiza bidimensională și nu permiteau evaluări detaliate de performanță.
Procesele de evaluare a calității proiectării prin realitatea virtuală arată, de asemenea, un potențial imens pentru dezvoltarea tehnologiilor de siguranță, deoarece participanții pot testa virtual automobilele în numeroase situații și medii de simulare. Printre altele, aceste medii includ autostrăzi, drumuri urbane, dealuri, tuneluri și în condiții de vizibilitate redusă.
Realitatea virtuală permite echipelor de dezvoltare Kia și Hyundai să simuleze modul de operare al diferitelor componente individuale ale automobilului, cum ar fi ușile, capacul portbagajului, capota motorului și ștergătoarele. Mai mult, sistemul permite echipelor să testeze mai eficient ergonomia automobilului și aerodinamica acestuia.
Crearea unui ciclu de cercetare-dezvoltare a automobilului eficient și cu costuri reduse
Kia și Hyundai vor introduce, de asemenea, procesul de dezvoltare virtuală în planificarea de produs și fabricație. Kia și Hyundai intenționează să folosească tehnologia pentru a pregăti în avans automobile de înaltă calitate, care sunt cerute de piață și care reafirmă reputația fiecărui brand pentru atenția acordată clientului.
Pentru început, modelele virtuale vor fi definite folosind informații dintr-un sistem de cercetare-dezvoltare arhitectural, analizând cerințele pieței. Apoi, modelul este verificat virtual, permițând crearea unor obiective de performanță precise și armonizate, bazate pe cerințele clienților.
În timp ce înainte procesul de verificare a calității începea cu fabricarea unui automobil de test, acest proces poate fi realizat acum virtual, în timpul etapei de pre-producție. Verificarea calității folosind modele și tehnici virtuale în etapele preliminare ale proiectării va îmbunătăți controlul calității automobilelor de producție.
Aplicațiile viitoare pentru verificarea digitală virtuală dublă vor implica puternic realitatea virtuală în dezvoltarea soluțiilor de mobilitate viitoare, cum ar fi conducerea autonomă avansată. Aceste procese de verificare virtuală promit să accelereze dramatic etapele de dezvoltare și implementare, poziționând compania pentru a reacționa mai prompt la schimbările rapide din domeniul mobilității.