Mitsubishi Motors Corporation (MMC) va prezenta în premieră mondială SUV-ul compact ASX model 2020 (RVR sau Outlander Sport pentru unele piețe) la cel de-al 89-lea Salon Auto Internațional de la Geneva care va avea loc între 5 și 17 martie.
De la lansarea sa din 2009, ASX a vândut aproximativ 1,32 milioane de unități în aproximativ 90 de țări. Cele mai mari piețe sunt America de Nord, Europa, Australia și China. În prezent al treilea cel mai bine vândut vehicul oferit de MMC, ASX este esențial
pentru strategia globală a companiei.
Designul exterior a fost supus unei revizii generale majore potrivit filozofiei de design „robust și ingenios,” care servește drept expresie a moto-ului global al MMC „Drive your Ambition.”
ASX este un SUV compact proiectat pentru mediul urban, ce oferă o mare adaptabilitate iar acest lucru îl face perfect pentru orice, de la utilizarea zilnică la aventuri captivante. Structura sa ușoară, compactă, combinată cu axele vizuale dominante ale unui SUV
conferă modelului ASX manevrabilitate excelentă și facilă.
Pentru piețele din Europa, ASX este acționat de un motor 2,0L MIVEC cu 16 supape combinat cu transmisie manuala cu 5 viteze sau INVECS -III CVT cu mod Sport cu 6 viteze. Sunt disponibile versiuni cu tracțiune pe două și patru roți.
ASX aduce cu sine siguranță și liniște, prin intermediul diverselor caracteristici precum structură de siguranță la impact (caroserie de tip RISE) și un sistem de frânare Forward Collision Mitigation (FCM – atenuarea coliziunii frontale).
La noul model, Smartphone-link Display Audio (SDA) a fost îmbunătățit iar acum oferă conectivitate mai avansată.