Mazda Motor și-a anunțat rezultatele financiare și de vânzări pentru ultimul an fiscal, raportând vânzări globale în creștere, care au generat venituri și profit la niveluri record.
Lună: mai 2024
În Ungaria apar încă două mărci de mașini chinezești
Pe piața auto ungară apar încă două mărci auto chinezești, contractul de importator exclusiv pentru vehicule SERES Automotive fiind semnat la Budapesta de reprezentanții SERES Group și Duna Autó
Tesla acordă discounturi cumpărătorilor de flote auto din Europa
Tesla ia măsuri pentru a calma unele companii europene de leasing, după ce repetatele reduceri ale preţului de vânzare cu amănuntul au afectat valoarea flotelor lor, iar ritmul lent al activităţilor de la service şi reparaţiile scumpe i-au supărat pe clienţii lor corporativi, transmite agenția Reuters.
Autoritățile italiene au sechestrat 134 de automobile Fiat din cauza unui abțibild
Poliţia fiscală italiană a sechestrat peste 130 de automobile Fiat Topolino importate din Maroc în cursul acestei săptămâni, pe motiv că abţibildul cu culorile drapelului italian de pe portierele lor ar putea da o impresie greşită cu privire la originea automobilelor, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt de la Stellantis Italia, transmite Reuters.
Firma suedeză de vehicule electrice Polestar ar putea fi delistată de bursa Nasdaq pentru că nu a depus la timp rapoartele financiare
Firma suedeză de vehicule electrice Polestar a fost notificată de Nasdaq că ar putea fi delistată pentru că nu a respectat regulile bursei legate de depunerea la timp a raportului financiar anual al companiei la autoritatea de reglementare a valorilor mobiliare din SUA, transmite Reuters.
Ineos Grenadier 1924 celebrează centenarul brandului britanic de îmbrăcăminte Belstaff
Ineos Grenadier 1924 celebrează cei 100 de când a apărut compania de haine de lux Belstaff. Cu acestă ocazie, a prezentat ediția specială Grenadier este vopsită în alb Magic Mushroom și va fi disponibilă în 1.924 de unități.
Tesla continuă planurile de a susţine dezvoltarea la nivel global a sistemului său de conducere autonomă cu date din China
Tesla continuă planurile de a susţine dezvoltarea globală a sistemului său de conducere autonomă cu date din China, care ar putea fi procesate în ţară, parte a unei schimbări strategice a lui Elon Musk, potrivit unor persoane care cunosc acest lucru, transmite Reuters.
Lucrătorii unei fabrici Mercedes din Alabama au respins afilierea la sindicatul UAW
Lucrătorii de la o fabrică Mercedes-Benz din Alabama au dat o lovitură usturătoare sindicatului United Auto Workers (UAW), respingând afilierea la sindicat într-un vot despre care se aşteptase să se bazeze pe o victorie la o fabrică a Volkswagen din Tennessee pentru a se extinde mai mult în sudul Statelor Unite, transmite Reuters.
Analiză: Ungaria îşi accelerează industria maşinilor electrice, dar au apărut blocaje îngrijorătoare
În oraşul Debreţin din sudul Ungariei, o fabrică de baterii litiu-ion în valoare de 7,3 miliarde de euro se află în construcţie pe o suprafaţă de 221 de hectare. Fabrica, cel mai mare proiect de investiţii greenfield din istoria Ungariei, este construită de compania chinezească CATL, care controlează aproape două cincimi din piaţa mondială a bateriilor pentru maşini electrice.
Analiză BBC: Trecerea la mașinile electrice își pierde din avânt?
Creșterea vânzărilor de mașini electrice este o necesitate pentru atingerea obiectivelor climatice. Dar vânzările de vehicule electrice în Occident sunt în scădere, iar dacă guvernele doresc ca acestea să își revină, ar putea fi în detrimentul propriilor economii, arată o analiză BBC.