Uzina Dacia din Mioveni şi-a întrerupt activitatea din cauza crizei de semiconductori la nivel global, situaţie care afectează 50%-60% din activitatea de producţie şi aproximativ 8.000 de lucrători, a anunţat ministrul Muncii, Raluca Turcan a precizat că a purtat discuţii cu Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia despre necesitatea adoptării rapide a prevederilor privind reducerea timpului de muncă.
Ministerul Muncii a trimis Parlamentului, în cursul zilei de vineri, mai multe amendamente care să flexibilizeze măsura privind reducerea timpului de lucru, prevăzută prin OUG 132/2020, a anunţat ministrul Raluca Turcan.
Raluca Turcan a precizat, într-un comunicat de presă, că una dintre propuneri vizează o reducere cu 80% a timpului de lucru, faţă de 50% în prezent. Ministrul Muncii a precizat că autorităţile intenţionează să ofere posibilitatea ca programul de lucru să poată fi modificat ori de câte ori situaţia o impune, dar angajatorul va fi obligat să justifice de fiecare dată această schimbare.