Mărcile grupului Toyota vândute în Europa au demarat o rechemare în service semnalizată în sistemul de alerte al Uniunii Europene, din cauza încadrării acesteia la alerte de siguranță. Este vorba despre câteva sute de mii de mașini care au o posibilă eroare a sistemului eCall, obligatoriu în UE.
Un număr de aproximativ 250.000 de autovehicule aparținând mărcilor Toyota și Lexus, vor merge în service pentru verificare și repararea, dacă este cazul, a sistemului de comunicații. Este vorba despre modulul DCM (Data Communication Module) care face apelul de urgență la seriviciul 112 în cazul unor evenimente grave. Acest modul este obligatoriu potrivit legislației europene, pe mașinile noi și trebuie să permită lansarea unei alerte de urgență prin apăsarea unui buton.
Eroarea semnalizată la cele 17 modele din gama Toyota se manifestă printr-o eroare de software care generează un reset al modulului și care, la repornire, nu mai funcționează. Ca urmare, șoferul sau unul dintre pasagerii automobilului aflat într-o situație de urgență nu poate iniția o apelare la 112. „Crește riscul de accidentare și întârzie intervenția serviciilor de asistență”, se arată în alerta publicată în sistemul Rapex.
Modelele afectate sunt atât de la Toyota: Aygo (2022 – 2023), bZ4X (2022 – 2023), Camry (2023), C-HR (2022 – 2023), Corolla (2020 – 2023), Corolla Cross (2022 – 2023), Highlander (2023), Hilux (2021 – 2023), Mirai (2023), Prius PHEV (2023), RAV4 (2022 – 2023), Yaris (2021 – 2023), cât și de la Lexus: ES (2023), NX (2021 – 2023), RX (2022 – 2023), RZ (2023) și UX (2022 – 2023).
Sistemul eCall a fost introdus în Uniunea Europeană odată cu modelele aprobate după 31 martie 2018. Practic, orice mașină nouă vândută în UE după această dată trebuie să fie echipată cu un modul de comunicații bazat pe o cartelă SIM proprie și care să poată efectua un apel de urgență automat în anumite situații grave. De asemenea, unul dintre cei aflați la bord pot face un apel manual, prin apăsarea unui buton. Sistemul este disponibil și funcțional în toate țările UE și nu presupune alte costuri decât cele la achiziția automobilului. La apelul prin eCall, operatorii 112 primesc automat un set de date privind locul de unde se face apelul și datele mașinii care a făcut apelul, pe lângă informațiile pe care le poate transmite verbal cel care apelează. Constructorii auto pot adăuga pe automobile și servicii suplimentare de urgență, cum ar fi apelarea unei intervenții pentru asistența rutieră, însă acestea nu sunt obligatorii și pot aduce costuri suplimentare.
Sistemul eCall nu transmite în mod normal nicio informație privind vehiculul, conform legislației UE, astfel că nu există riscul unei monitorizări nedorite a poziției automobilului.