Toate cele 3.800 de prime de casare suplimentare din Programul „Rabla Clasic” pentru persoane fizice s-au epuizat, luni, în numai 30 de minute, a declarat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, într-o conferință de specialitate.
Etichetă: RABLA 2017
Rabla și Rabla plus pentru persoane juridice – 251 de dosare de finanţare pentru 662 de autovehicule acceptate
Un număr de 251 de dosare de finanţare pentru 662 de autovehicule au fost acceptate în cadrul Programelor ‘Rabla’ şi ‘Rabla Plus’, destinate persoanelor juridice, din acest total 144 au fost pentru autovehicule electrice şi hibride, potrivit datelor transmise de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
„Rabla Clasic” și „Rabla Plus” din 18 mai. Voucherul pentru mașinile electrice este de 10.000 de euro
Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto național – „Rabla Clasic” și „Rabla Plus”- vor putea fi accesate de către persoanele fizice și juridice începând din 18 mai, cu o lună mai devreme decât în 2016, a anunțat, joi, în conferința de lansare a celor două programe guvernamentale, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
Banii din programul „Rabla” ar putea fi accesați în iulie-august
Banii din programul „Rabla” ar putea fi accesați în iulie-august, iar după aceasta programul ar putea fi suplimentat, a declarat marți, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, la o conferință despre economia circulară.
”Rabla” și ”Rabla Plus” vor demara în jurul datei de 10 mai
Programele ”Rabla” și ”Rabla Plus” vor demara, în acest an, în jurul datei de 10 mai, imediat după ce se vor încheia perioadele de dezbateri publice și sesiunea de validare a producătorilor, a anunțat, astăzi, la un post tv de știri, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.
Rabla 2017: Ecotichet de 45.000 de lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou 100% electric
Valoarea ecotichetului acordat celor care vor să-şi achiziţioneze un autovehicul nou 100% electric va fi, în acest an, de 45.000 de lei, în timp ce pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km, se va acorda un voucher de 20.000 de lei, se arată în Ghidul de finanţare destinat programului multianual 2017 – 2019, dedicat promovării vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, postat în dezbatere publică pe…
180 de milioane de lei pentru programul Rabla 2017
Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional va beneficia, în 2017, de un buget de 180 milioane de lei, conform Notei de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Rabla 2017: Primă de casare de 6.500 lei – noi condiții
Valoarea primei de casare pentru Programul ‘Rabla’ va rămâne, în 2017, de 6.500 de lei, iar din acest an se vor introduce praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziţia cărora se poate obţine prima de casare, plecând de la 130 g/CO2/km în anul 2017 până la o valoare de maxim 95 g/CO2/km în anul 2019, se arată în Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional supus, începând de luni, dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului.