Audi și-a ales primul partener pentru echipa de Formula 1

Audi și bp își unesc forțele într-un nou parteneriat strategic extins în Formula 1. Audi și bp își reunesc expertiza tehnică și impulsul pentru inovație pentru a ajuta la modelarea viitorului în motorsport, pe măsură ce Audi se pregătește să intre în apogeul curselor auto din 2026. Aceasta marchează, de asemenea, introducerea noilor reglementări tehnice revoluționare FIA F1, inclusiv electrificarea și utilizarea îmbunătățită a combustibilului Advanced Sustainable.

Formula 1 va decide noul format al curselor de sprint în februarie

Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) şi Formula 1 au stabilit, la începutul lunii decembrie, cele şase Mari Premii care vor include şi curse de sprint, însă sistemul de competiţie nu a fost însă fixat, iar cele două organizaţii urmează să aibă întâlniri cu echipele şi poate şi cu piloţii, până în februarie, pentru a reorganiza din nou programul, pentru a treia oară, şi a face câteva modificări, scrie cotidianul sportiv Marca.

Renault poartă negocieri cu fondul american RedBird Capital Partners pentru atragerea unei investiții în echipa sa de Formula 1 Alpine

Grupul francez Renault poartă discuţii cu fondul american de investiţii RedBird Capital Partners despre o posibilă investiţie în echipa sa de Formula 1 Alpine, o componentă importantă din afacerile constructorului francez în domeniul automobilelor sport, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.