Vânzările de vehicule pe piaţa chineză, cea mai mare din lume, au înregistrat un avans anual de 47,9% în ianuarie, ajungând la 2,44 milioane de unităţi, dar livrările de vehicule electrice şi hibride plug-in au scăzut cu 38,8% faţă de luna precedentă, primul astfel de declin din august 2023, arată datele publicate miercuri de Asociaţia Producătorilor Auto din China.
De asemenea, producţia de vehicule a ţării a crescut cu 51,2% în ianuarie, la 2,41 milioane de unităţi.
Vânzările de vehicule electrice şi hibride plug-in au reprezentat în ianuarie 29,9% din totalul livrărilor, iar faţă de în ianuarie 2022 au înregistrat un avans de 78,8%.
Startul dificil din 2024 al pieţei auto chineze arată stagnarea cererii consumatorilor în a doua economie mondială, afectată de criza din sectorul imobiliar şi de turbulenţele de pe pieţele financiare.
În contextul încetinirii cererii şi a sporirii concurenţei, Tesla a redus luna precedentă preţurile la unele maşini Model 3 şi Y în China, şi oferă discounturi în numerar pentru anumite tipuri din gama Model Y de la 1 februarie.
Datele preliminare publicate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din China (CPCA) arată că livrările de automobile au totalizat anul trecut 21,7 milioane de unităţi, după un avans de 10% în decembrie.
Vânzările de vehicule electrice şi hibride plug-in au totalizat 8,88 milioane de unităţi în 2023, un avans de 38% faţă de 2022. Secretarul general al CPCA, Cui Dongshu, se aşteaptă ca anul acesta vânzările de vehicule electrice şi hibride plug-in pe piaţa chineză să crească cu 22%, depăşind 11 milioane de unităţi.