Trecerea la propulsia electrică are nevoie de prețuri mai mici, este de părere Uwe Hochgeschurtz, cel care conduce Stellantis Europa. Mașinile electrice trebuie să ajungă la același nivel de prețuri cu mașinile cu combustie, pentru ca europenii să le adopte fără restricții.
Inflația în creștere și criza de componente sunt doi dintr factorii care țin prețurile mașinilor electrice ridicate, dar în același timp țin cumpărătorii departe de aceste mașini. Uwe Hochgeschrutz, director Stellantis Europa a declarat în cadrul unui eveniment organizat de publicația Handelsblatt că accesul la mobilitate este un element esențial. „Este nevoie să coborâm cât mai repede cu prețurile”, a spus Hochgeschurtz, care vede o echilibrare a prețurile dintre propulsia electrică și cea cu combustie în următorii zece ani. Șeful Stellantis în Europa a confirmat faptul că mărcile grupului vor trece la producția exclusivă de mașini electrice din 2030, în același timp subliniind că doar o trecere mai rapidă la acest tip de motorizare poate rezolva problemele privind emisiile de CO2. Hochgeshurtz a subliniat însă că, până la acel moment, politicile UE privind emisiile ar trebui să țină cont de faptul că mașinile trebuie să rămână accesibile, făcând referire la noile reglementări EURO 7, care ar putea scumpi actualele mașini cu combustie.
Stellantis se numără printre primele companii auto care și-au fixat un program de eliminare a motoarelor cu combustie, însă a criticat permanent faptul că Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană, încearcă să impună noi norme de emisii, Euro 7, care ar putea să deturneze banii necesari electrificării. Șeful Stellantis, Carlos Tavares, a criticat în repetate rânduri dorința CE de a introduce normele Euro 7.
Anul acesta, compania a părăsit ACEA, asociația profesională a industriei auto din Europa, argumentând că nu se mai regăsește în politicile acesteia. Prețul automobilelor electrice este strict legat de prețul bateriilor, existând o formulă de calcul unanim acceptată în industrie, una care spune că doar în momentul în care bateriile vor coborî sub pragul de 100 de dolari pe kW mașinile electrice vor putea ave un preț comparabil cu cel al mașinilor pe benzină. În prezent, prețul unei baterii este influențat în primul rând de prețul elementelor necesare producției catodului, care generează peste 50% din costuri, în timp ce producția contribuie cu aproape un sfert la prețul de fabrică al unei baterii auto. Elementele de catod sunt cele bazate pe litiu și care conțin și restul de metale, precum nichel, mangan și cobalt. În 2022, industri auto a înregistrat inclusiv o creștere prețului de producție al bateriilor, din cauza crizei de componente și a războiului din Ucraina, astfel că el a depășit 160 de dolari, după ce în urmă cu un an scăzuse sub 150 de dolari pe kW.