Cererea scăzută de pe piața europeană obligă marca Opel, parte a grupului Stellantis, să reducă producția la uzina sa principală din Russelsheim. Totodată, uzina trece, temporar, de la lucrul în două schimburi la doar unul.
Cererea scăzută pentru unele modele a forțat Opel să ia decizia de a reduce producția la cea mai mare uzină a sa. La Russelsheim, în Germania, se va lucra, temporar, într-un singur schimb.
Această decizie afectează circa 1.600 de angajați, aceștia fiind trimiși în concediu plătit pentru câteva zile. Conform publicației germane Automobilwoche, producția de la uzina din Russelsheim va fi chiar suspendată complet în perioada 2 – 6 decembrie 2024. Ulterior, activitatea va fi reluată, din 9 decembrie, cu o singură tură. „Probabil până la sfârșitul lunii ianuarie 2025”, a declarat un purtător de cuvânt al Opel.
Încă din prima zi a lunii decembrie uzinele Opel lucrează în schimburi „flexibile”, menite să permită ajustarea producției în funcție de „vârfurile de comenzi și cerințele actuale ale pieței”. Astfel, șefii mărcii speră să maximizeze competitivitatea.