Grupul auto francez Renault SA a decis să facă paşi importanţi spre crearea unui centru de producţie a automobilelor electrice în nordul Franţei, în ideea de a putea concura mai bine pe piaţa automobilelor electrice din Europa, care în prezent înregistrează o creştere rapidă, transmite Bloomberg.
Proprietarul Dacia se pregăteşte să anunţe săptămâna viitoare un plan care ar viza combinarea operaţiunilor de la trei uzine (amplasate la Douai, Maubeuge şi Ruitz) într-o entitate separată care va fi deţinută în întregime de Renault, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui plan. Această mişcare ar deschide calea pentru discuţiile cu sindicatele cu privire la condiţiile de plată şi de muncă la aceste uzine, au adăugat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.
Acest hub de producţie, care ar putea fabrica până la 400.000 de automobile electrice, este o componentă din planul noului director general Luca de Meo de a relansa constructorul cu probleme şi a majora producţia de automobile electrice şi hibride. În plus, hub-ul ar ajuta şi la respectarea unei promisiuni făcute statului francez, cel mai mare acţionar de la Renault, vizând păstrarea locurilor de muncă şi tehnologiei dedicate automobilelor electrice în Franţa.
Potrivit Bloomberg, la scurt timp după ce a fost numit la conducerea Renault, în 2020, Luca de Meo le-a spus sindicatelor că dezvoltarea unui automobil electric care să coste mai puţin de 20.000 de euro este crucial pentru Renault. Anul trecut modelul Renault Zoe a fost cel mai vândut automobile electric pe piaţa din Europa, însă în acest an riscă să fie devansat de modelele electrice produse de Tesla Inc. ş Volkswagen AG.
Între timp, noul CEO a dezvăluit că viitorul model Megane electric va fi produs la uzina de la Douai, în timp ce la uzina de la Maubeuge sunt în producţie versiuni electrice ale utilitarei Kangoo. Aceiaşi companie produce modelul electric Dacia Spring la o uzină din China pe care îl comercializează în Europa.
Renault le-a spus investitorilor că 2021 va fi un an dificil după pierderile record de opt miliarde de euro înregistrate anul trecut. Compania reduce costurile şi restructurează personalul din Franţa şi în acelaşi timp se confruntă cu opririle de producţie cauzate de lipsa semiconductorilor.
În 2020, Grupul Renault, proprietarul Dacia, a raportat pierderi record de opt milliarde de euro în condiţiile în care veniturile grupului au scăzut cu 21,7%, până la 43,474 miliarde de dolari, iar numărul de autovehicule vândute a scăzut cu 21,3% până la 2,95 milioane de unităţi. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.