Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat luni vânzarea diviziei locale de servicii financiare a Mercedes-Benz dealer-ului auto rus Avtodom, grupul auto german fiind aproape de vânzarea integrală a activelor sale din Rusia, transmite Reuters.
Condiţiile financiare ale tranzacţiei nu au fost date publicităţii.
În martie, Mercedes-Benz a suspendat producţia la fabrica din Rusia şi a oprit exporturile în această ţară, iar în octombrie a anunţat că se retrage complet de pe piaţa rusă, vânzând participaţiile sale din Rusia unui investitor local.
Ieşirea face parte dintr-un exod al companiilor globale din Rusia după invadarea Ucrainei.
Luni, Putin a semnat ordinul prin care aprobă vânzarea Mercedes-Benz Bank Rus – divizia de servicii financiare din Rusia a Mercedes-Benz – către Avtodom, specializat în vânzările de maşini premium.
Reprezentanţii Avtodom şi-au exprimat speranţa că vor obţine permisiunea din partea unei comisii guvernamentale pentru finalizarea tranzacţiei care vizează toate activele Mercedes-Benz din Rusia, inclusiv fabrica de lângă Moscova.
Anul trecut, producţia auto a Rusiei a scăzut cu 67%, la doar 450.000 automobile, cel mai redus nivel de la destrămarea uniunii sovietice, în 1991.