Porsche Macan în varianta entry-level a sosit la testele Autoreport.ro. SUV-ul compact al germanilor cu cel mai mic motor din gamă va încerca să ne convingă că este suficient de sportiv.
Macan este destinat utilizării, atât pe asfalt, cât şi pe teren accidentat. Noi ne-am limitat să îl utilizăm pe asfalt, pentru că acolo îi stă cel mai bine unul model Porsche.
Mai multe dintre elementele de design ale lui Macan au fost optimizate şi preluate de la modelele sportive ale Porsche, fiind clar încă de la prima privire că Porsche Macan se anunţă ca prima sportivă din segmentul SUV-urilor compacte.
Blocurile optice din partea față ne amintesc de Cayenne, în timp ce stopurile amintesc mai degrabă de sportiva 911.
Modelul testat de noi este entry-level pentru gama Macan. Motorul turbo, de doi litri, de pe noul Macan, dezvoltă o putere de 185 kW (252 CP) la o turație cuprinsă între 5,000-6,800 rpm și vine în dotarea standard cu o transmisie automată PDK, cu șapte trepte și ambreiaj dublu. Astfel, Macan este capabil de performanțe impresionante în materie de accelerație: atinge 100 km/h în 6,7 secunde, iar cu pachetul opțional Sport Chrono, poate coborî până la 6,5 secunde. Viteza maximă pe care o poate atinge noua versiune este de 229 km/h. În ceea ce privește consumul de combustibil, Macan se dovedește a fi foarte eficient. Chiar și cu acest motor entry-level, Macan este destul de sprinten, cutia răspunde foarte bine, iar puterea este suficientă pentru condus sportiv și în oraș, și pe autostradă.
În interior, materialele și finisajele sunt ireproșabile. Scaunele şoferului şi pasagerului oferă o poziţie joasă, tipică maşinilor sport.
Este suficient spațiu aici pentru 5 persoane, iar ergonomia unui cockpit creat în jurul șoferului este perfectă.
Gama de opţiuni în dotarea de serie a lui Macan este amplă, incluzând transmisie integrală, PDK, volan sport multifuncţional cu padele, jante de mari dimensiuni, sistem audio de înaltă performanţă şi hayon acţionat electric. Asemenea tuturor modelelor Porsche, Macan este capabil să transforme puterea motorului într-o dinamică de condus sportiv excepțională. Acest lucru este asigurat de sistemul standard, Porsche Traction Management PTM, cu distribuția variabilă a puterii către toate cele patru roți, în combinație cu un sistem de suspensie agil și o direcție precisă. Opțional, este disponibil un sistem de suspensie pneumatică cu funcție de auto-nivelare, inclusiv sistemul PASM cu amortizoare adaptive. Cu o greutate netă de 1,770 kilograme, Macan este cel mai ușor SUV realizat de Porsche, de o agilitate ridicată.
Lista opţiunilor Porsche include cunoscuta asistenţă pentru lumini de drum care face parte din sistemul Porsche Dynamic Light System Plus (PDLS Plus), care ajustează continuu nivelul farurilor, în funcţie de traficul în acelaşi sens de mers sau din sensul opus. La acesta se adaugă cele mai avansate sisteme de siguranță activă.
Porsche Macan 2.0 turbo
0-100 km/h: 6,7 secunde
Viteza maximă: 229 km/h
L/l/î: 4.681/1.923/1.624
Masă proprie: 1.770 kg
Cilindree (cmc): 2.967
Putere (CP): 252 la 5.000 rpm
Cuplu maxim (Nm): 370 la 1.600 rpm
Consum mediu: 7 l/100 km (mixt)
Cutie de viteze: automată, 7 trepte