Peste 42.000 de maşini electrice au fost înmatriculate, până în prezent, în România, din care circa 16.800 doar în 2023, cu 35% mai multe faţă de datele din 2022, arată o analiză de specialitate, publicată joi.
Potrivit indexului realizat de unul dintre cei mai importanţi jucători în domeniul mobilităţii electrice pe plan local, la nivel naţional erau disponibile, la finele anului trecut, aproximativ 5.000 de staţii de încărcare pentru autovehiculele electrificate.
În luna decembrie 2023 s-au înregistrat 1.454 de maşini electrice, dintre care 84 autovehicule LCV, în scădere cu 38% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai bună lună din anul anterior în domeniul e-mobilităţii a fost iulie – cu 2.134 de înmatriculări, iar la polul opus s-a clasat aprilie – cu doar 962 de unităţi înregistrate.
„Anul acesta România a rămas constantă în ceea ce priveşte e-mobilitatea. Am avut lunar, cu o singură excepţie, peste 1.000 de unităţi înmatriculate şi ne apropiem cu paşi rapizi de borna de 5.000 de puncte de încărcare. Maşinile viitorului vor fi cele electrice şi sunt de părere că tot mai mulţi români se îndreaptă spre e-mobilitate, iar piaţa va creşte tot mai mult. Noi vom continua să ne dedicăm misiunii de a face ca mobilitatea electrică să fie la îndemâna tuturor, oferind produse de înaltă calitate şi soluţii tehnologice inovatoare”, a declarat Claudiu Suma, directorul general al Lektri.Co.
La nivel general, pe segmentul maşinilor electrice, Dacia Spring a depăşit pragul de 16.000 vehicule înmatriculate, păstrându-şi poziţia de lider, cu 6.877 de unităţi înregistrate doar anul trecut. Pe locurile 2 şi 3 s-au clasat modelele Tesla – cu 2.156 de înmatriculări pentru Model Y şi 1.149 pentru Model 3. Practic, primele trei clasate reprezintă peste 60% din totalul înmatriculărilor realizate anul trecut, în România.
Comparativ cu anul 2022, Renault Zoe a ieşit de pe podium, în 2023 fiind înregistrate doar 169 de unităţi. Pe de altă parte, modelul care a surprins, cu cele aproximativ 500 de vehicule înmatriculate, a fost Volkswagen eUP!, care se menţine pe poziţia a cincea, fiind urmat de Hyundai Kona şi VW iD3. De asemenea, Renault Megane E-Tech se apropie de 1.000 de unităţi, iar Top 10 este încheiat de BMW i3 (locul 9) şi Nissan Leaf (locul 10).
În acelaşi timp, la categoria „high-end”, unde sunt centralizate modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes-Benz şi Porsche, s-au înregistrat cele mai multe înmatriculări în luna noiembrie, cea mai populară marcă premium fiind BMW, cu 70 unităţi din 143.
La capitolul infrastructurii publice de încărcare a vehiculelor electrice, în luna ianuarie 2024, pe teritoriul României se regăsesc 4.967 astfel de puncte, dintre care 1.509 sunt CCS/CHAdeMO şi 3.396 Type 2, distribuite în 2.067 de amplasamente.
Conform portalului PlugShare, Reţeaua Tesla Supercharger a ajuns la 62 puncte de încărcare rapidă în România, distribuite în opt locuri din ţară, acestea fiind disponibile şi pentru utilizatorii altor mărci de automobile.
La ora actuală, operatori precum Renovatio E-Charge, EnelX, EON Drive, Mol Plugee, EVConnect, Plugpoint, Eldrive, EvGoSmartCharge investesc constant în dezvoltarea reţelei de încărcare pentru maşinile electrificate.
Lektri.Co a fost înfiinţată în anul 2018 la Timişoara şi numără în prezent 20 de angajaţi. Staţiile de încărcare Lektri.Co sunt utilizate în România, Serbia, Polonia, Germania, Franţa şi Italia.