Cu un total de 27 de inovații, Porsche Taycan este liderul în domeniu pe piața auto mondială. 13 dintre acestea, sau aproape jumătate, sunt premiere mondiale. Acestea sunt concluziile noului raport AutomotiveINNOVATIONS publicat de Center of Automotive Management (CAM). Inovațiile încorporate de automobilul Porsche electric, recunoscute de către oamenii de știință de la CAM includ arhitectura pe 800 de volți, transmisia cu două viteze pe puntea spate, puterea de recuperare mare, de până la 265 kW și cea mai bună valoare a coeficientului de aerodinamicitate cd în segmentul său (de la 0,22).
Center of Automotive Management (CAM) este un institut științific independent pentru consultanță strategică și cercetare empirică auto și a mobilității la Universitatea de Științe Aplicate (FHDW) din Bergisch Gladbach. Sub conducerea directorului centrului, profesorul Stefan Bratzel, echipa analizează, începând din 2005, inovațiile producătorilor mondiali de automobile. În colaborare cu compania de audit și consultanță PricewaterhouseCoopers (PwC), aceștia premiază anual cele mai remarcabile inovații. Aproximativ 250 de modele de serie au fost evaluate pentru 2019/20.
Ceremonia de premiere va avea loc în format digital, live, pe 14 iulie 2020. Markus Lanz, de la televiziunea germană ZDF, va găzdui discuția digitală pe tema „Provocări și transformări în industria auto – inovațiile ca soluție pentru depășirea cu succes a crizei”. Fluxul live poate fi urmărit la https: //www.pwc.de7dat începând cu ora 17:00.
„Ne bucurăm de faptul că prima noastră mașină sport electrică a obținut atât de rapid un loc pe prima treaptă a podiumului premiilor AutomotiveINNOVATIONS. Este o confirmare fantastică a puterii inovatoare a companiei noastre și a spiritului de pionierat al Porsche”, spune Oliver Blume, președintele Comitetului executiv al Porsche AG. „Am dezvoltat o mașină nouă cu o echipă nouă și am construit o fabrică complet nouă, neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon. Inovațiile tehnice, cum ar fi arhitectura pe 800 de volți, premiată acum, permit perioade de încărcare scurte. Transmisia cu două trepte pe puntea spate garantează o experiență de conducere unică. În plus, atât lista de comenzi pentru acest model, cât și feedback-ul clienților sunt foarte încurajatoare”.
Listă lungă de premii pe principalele piețe
Câștigarea premiului pentru modelul cel mai inovator continuă o serie de succese ale Porsche Taycan, care a obținut deja aproximativ 40 de premii internaționale, mai ales în principalele piețe din Germania, SUA, Marea Britanie și China.
De exemplu, mașina sport electrică a fost votată:
● World Car of the 2020, atât în World Performance Car, cât și în categoria World Luxury Car: Mașina anului la nivel mondial (WCOTY)
● Mașina anului: BBC TopGear Magazine (Marea Britanie)
● Game Changer of the Year: BBC TopGear Magazine (Marea Britanie)
● China Green Car of the Year: Mașina anului în China (CCOTY)
● Mașina germană a anului (GCOTY)
Taycan a primit și premiul pentru inovație al revistei Connect (Germania).