Nouă creștere a pieței auto în mai 2024. Totalul înmatriculărilor din acest an a urcat la 61.147 unități

Da mai departe!

Raportul lunar ACAROM, care ia în calcul datele DGPCI, arată că în luna mai au fost înmatriculate în România 15.643 de mașini noi, ceea ce a dus totalul primelor cinci luni la 61.147 unități.

Datele agregate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), având ca sursă cifrele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), arată că piața mașinilor noi din România a crescut în luna mai a anului 2024 cu 14.68%, până la 15.643 de unități.

Creșterea din luna mai vine după ce, în în februarie și martie, au fost înregistrate scăderi de 8,92%, respectiv, 25,26%, iar în aprilie înmatriculările au urcat vertiginos cu 34,68%.

Primind un ajutor important de la programele Rabla, care au debutat după jumătatea lunii martie, înmatriculările de autoturisme noi au crescut, așadar, în intervalul ianuarie – mai 2024 cu 1,1%, până la 61.147 de unități.

Clasamentul înmatriculărilor din primele cinci luni ale anului 2024 are pe prima poziție marca Dacia, cu 19.071 unități, pe poziția a doua pe Toyota, cu 5.144 unități, în timp ce a treia poziție este ocupată de Skoda, cu 4.522 unități.

În Top 10 se mai află, în ordine, Renault (4.135 unități), Volkswagen (3.600 unități), Hyundai (3.542 unități), Ford (2.783 unități), Mercedes-Benz (2.243 unități), Suzuki (2.229 unități) și BMW (2.076 unități).

În privința înmatriculărilor de autoturisme second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, raportul ACAROM arată că, în mai, numărul acestora a fost de 24.607 unități, în scădere cu 10,65% față de mai 2023.

Cumulat, volumul înmatriculărilor de mașini de ocazie din primele cinci luni a ajuns la 125.996 unități, în creștere cu cu 10% față de perioada similară din 2023.

Related posts