Investigațiile privind instalarea de dispozitive care manipulează testele de emisii pentru Mercedes-Benz generează noi efecte în Europa: mai multe modele vor fi rechemate în service pentru remedierea acestei probleme, chiar dacă soluția nu este cunoscută.
Mercedes-Benz, la fel care alte companii germane, a făcut obiectul unor investigații ale autorităților europene, după scandalul Dieselgate, în care Volkswagen a fost dovedită că utiliza astfel de dispozitive pe mașinile sale.
După o serie de amenzi, pe care le-au primit atât VW, cât și Mercedes-Benz și BMW, producătorii sunt obligați să repare motoarele incriminate pentru a se conforma legislației europene. În acest moment, Mercedes-Benz a demarat o campanie pentru modelele A-Class, B-Class, CLA și GLA fabricate între 2014 și 2017, toate fiind echipate cu motorul OM607, Euro 6, la nivel global. Numărul total al acestor mașini se ridică la 19.420 de vehicule, din care 1.807 mașini se află în Germania. Campania a fost solicitată de autoritatea federală din Germania, KBA, care susține că monitorizează procesul. Cea mai mare problemă este că, deocamdată, nu e cunoscută soluția prin care motoarele vor respecta legislația. Motoarele care au făcut obiectul investigației și care sunt acum cauza campaniei au un comportament diferit în momentele în care sunt testate în condiții specifice standurilor de omologare, comparativ cu rularea în condiții reale de trafic.
Recent, autoritățile din Coreea de Sud au anunțat că Volkswgen, Audi, BMW și Mercedes-Benz sunt vinovate de stabilire unei înțelegeri pentru manipularea emisiilor pentru motoarele diesel, înțelegere care a afectat concurența și a limitat alegerea cumpărătorilor. Companiile au primit amenzi totale de aproximativ 33,5 milioane de dolari.
În 2021, UE a stabilit la finalul unei investigații pe același subiect că Volkswagen, Audi, Porsche și BMW s-au înțeles în ceea ce privește fabricarea de rezervoare de combustibil diesel de dimensiuni similare și reducerea nivelului de consum al combustibilului de evacuare, amenzile aplicate fiind în valoare totală de 875 de milioane de euro. Mercedes a fost exonerată de amenzi, deoarece a mărturisit participarea la înțelegere și a colaborat cu autoritățile.