La presiunea sindicatelor, Ford mai amână cu 7 ani închiderea fabricii Saarlouis din Germania

Da mai departe!

Uzina Ford din Germania, în care este produs automobilul Focus, nu va mai fi închisă în 2025, potrivit unei decizii de ultimă oră anunțată de managementul companiei, în urma negocierilor cu sindicatele. Cel puțin 1.000 de angajați ai fabricii Ford din Saarlouis vor fi menținuți până în anul 2032, o amânare cu șapte ani a termenului stabilit inițial de compania americană în virtutea planului de restructurare a activităților din Europa.

Decizia a fost anunțată, potrivit Automobilwoche, într-o întâlnire cu angajații de către șeful consiliului de întreprindere Markus Thal, care a făcut referire la un acord încheiat de Ford și sindicate. Acordul prevedere menținerea a 1000 de angajați din cei 4.500 pe care fabrica îi are în prezent. „Am reușit să ne stabilim punctele esențiale pentru forța de muncă și să creăm o perspectivă pentru o mare parte a forței de muncă”, a mai spus Thal care a vorbit despre un nou concept al uzinei, în viitor. Acordul dintre companie și sindicate face referire și la posibilitatea ca alți investitori să fie interesați de părți ale uzinei, caz în care aceștia vor avea prioritate. Potrivit informații lor transmise de reprezentanții sindicatelor, uzina își va reduce ritmul de producție de la 860 de mașini pe zi, la 600 de mașini pe zi, dar va fi menținută o capacitate anuală de producție de 117.000 de automobile Focus.

Închiderea fabricii din Saarlouis a fost anunțată anul trecut de Ford ca măsură pentru restructurarea activității din Europa, în urma eliminării celor mai multe din modelele cu motore termice ale mărcii, pe această piață. În Germania urma să fie menținută doar uzina din Koln, unde anul acesta începe producția primului automobil electric, iar o a doua uzină destinată viitoarelor modele electrice a fost desemnată cea din Spania. În același timp, uzina din Craiova a fost preluată, începând de anul trecut, de Ford Otosan, partenerul Ford pentru vehicule comerciale. Mai multe informații privind unele negocieri ale Ford pentru vânzarea uzinei au fost vehiculate în ultimele luni însă niciuna nu s-a confirmat.

Related posts