Grupul auto francez Renault a raportat marţi o scădere de aproape 30% a numărului de vehicule vândute în primul semestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, după oprirea activităţilor pe piaţa din Rusia, a doua mare piaţă a sa, în contextul invaziei din Ucraina.
În primele şase luni ale acestui an, grupul Renault a vândut puţin peste un milion de vehicule (1.000.199 unităţi), cu 29,7% mai puţine decât în perioada similară a anului trecut. Însă proprietarul Dacia a precizat că, dacă sunt excluse din calcul activităţile Avtovaz şi Renault Russia, numărul vehiculelor vândute a scăzut doar cu 12% în ritm anual.În contextul creșterii prețurilor combustibililor și al penuriei de componente, Renault își construiește oferta orientată în jurul vehiculele care răspund cel mai bine nevoilor clienților săi: cinci modele electrice cu autonomie mare (ZOE, Twingo E-Tech electric, Megane E-Tech electric, Kangoo Van E-Tech electric, Master Van E-Tech electric) și patru modele full hybrid (HEV) cu un consum redus (Clio, Captur, Arkana și Noul Austral – cu cel mai redus consum din categoria sa, mai puțin de 4,5 litri per 100 km, datorită unei noi propulsii full hybrid E-Tech de 200 CP – valori în așteptarea validării).
În afara Europei, Renault își afirmă poziția pe piețele cheie
În prima jumătate a anului 2022, vânzările din afara Europei au reprezentat 42,2% (excluzând Rusia).
În Turcia, care devine a 3-a piață a mărcii franceze, vânzările au crescut cu +20% față de prima jumătate a anului 2021, iar cota de piață a crescut cu +3,4 puncte față de aceeași perioadă 2021, datorita succesului Clio, în special. Renault este acum marca lider pe piața autoturismelor.
Renault își extinde ofensiva verde în întreaga lume: în America Latină, marca a deschis cu succes precomenzile pentru modelul Kwid E-Tech. Livrările vor începe in prima parte a lunii septembrie.