Horse Powertrain, divizia de motoare a Renault, cu uzină la Mioveni, pe platforma Dacia, a anunțat începerea producției unui motor cu funcție de range extender, derivat din motorul de un litru, care se produce și în România.
Horse Powertrain, în colaborare cu două companii din Brazilia, au prezentat primul vehicul echipat cu un motor care are funcție de range extender, pe un vehicul hibrid. Motorul este un propulsor de 1.0 litri, în trei cilindri, de 85 kW (114 CP), care poate funcționa și cu bioetanol. Cu nume de cod HR10, motorul este produs și la Mioveni, de fosta Uzină Mecanică (în prezent Horse România), pentru unele dintre vehiculele grupului Renault, dar este o premieră producția acestuia pentru a fi utilizat ca generator de energie electrică, pe un vehicule cu autonomie extinsă.
Vehiculul împreună cu care a fost prezentat acest motor, în premieră, la Salonul Auto din Brazilia, este un microbuz pentru transportul de persoane, numit Volare, și a fost produs de compania Marcopolo, specializată în astfel de vehicule de transport.
„Această soluție Range Extender din Volare Attack 9 este rezultatul unei colaborări incredibile între HORSE, WEG și Marcopolo. Amprenta noastră semnificativă în regiunea Americii de Sud ne-a plasat în mod ideal să fim un partener central pentru livrarea unui proiect atât de interesant”, a declarat Patrice Haettel, CEO Horse Powertrain, care a spus că utilizarea acestui motor ca range extender va continua și pe alte modele.
Motorul HR10 a fost adaptat pentru modelul Marcopolo, fiind pentru prima dată când este utilizat în acest scop, Horse și WEG fiind pregătite să creeze o arhitectură standardizată de tip range extender pe alte vehicule comerciale.
WEG este o companie specializată în componente electrice, fiind producătorul componenteleor electrice din sistemul hibrid: motor, invertor, baterii.
Motoarele cu combustie folosite ca range extender nu acționează sistemul de propulsie al mașinii, ci sunt folosite exclusiv ca generatoare de energie electrică. Acest lucru permite funcționarea motorului în cei mai eficienți parametri (turație) pentru a avea un consum de combustibil redus, cu emisii foarte mici. Sistemul de control pornește și oprește motorul cu combustie în funcție de necesarul de energie din bateria de tracțiune, pentru o eficiență maximă.
Horse Powertrain, formată prin fuziunea diviziilor de motoare ale Renault și Geely, operează opt fabrici de producție de motoare și cutii de viteze în șapte țări, trei centre de cercetare și dezvoltare și un sediu central cu sediul în Madrid, Spania. În România, Horse are o uzină de motoare și un centru de R&D la Titu. Compania produce 3,2 milioane de motoare pe an pentru clienții săi din întreaga lume, în special pentru mărcile celor două grupuri, Renault, Dacia, Geely, Volvo, Lynk & Co și altele.