Constructorul auto japonez Honda a decis să își amplaseze următoarea uzină de vehicule electrice, în valoare de mai multe miliarde de dolari, în estul Canadei, a declarat pentru AFP o sursă guvernamentală canadiană.
Acordul ar urma să fie anunțat joi, potrivit aceleiași surse. Acesta a fost încheiat cu guvernul federal canadian și cu provincia Ontario, unde va fi amplasată uzina, statul și provincia urmând să ofere sprijin financiar.
Fără a da detalii, premierul din Ontario, Doug Ford, a salutat anunțul.
„Am ajuns la un nou acord. Va fi cel mai mare acord din istoria Canadei. Va fi de două ori mai mare decât acordul cu Volkswagen”, estimat la 7 miliarde de dolari canadieni, a declarat el într-un discurs ținut luni la Toronto.
În ianuarie, când acordul cu Honda a fost menționat pentru prima dată în presa japoneză, cotidianul Nikkei a estimat că va fi una dintre cele mai mari investiții ale constructorului auto, cu o valoare totală de aproximativ 14 miliarde de dolari canadieni.
Uzina Honda, care va fi construită la Alliston, la o oră de mers cu mașina de Toronto, va fi a treia care va produce baterii pentru vehicule electrice în Ontario, după Volkswagen și Stellantis din Windsor.
De câțiva ani încoace, Canada depune eforturi considerabile pentru a atrage jucători în sectorul vehiculelor electrice, prezentând stimulentele sale fiscale, energia curată și numeroasele minerale rare.
În bugetul federal anunțat săptămâna trecută, guvernul lui Justin Trudeau a introdus un nou credit fiscal pentru întreprinderi, acordându-le o reducere de 10% din costul construcției de noi clădiri utilizate în segmentele cheie ale lanțului de aprovizionare cu vehicule electrice.
Strategia canadiană este în linie cu cea a Statelor Unite, a căror lege de reducere a inflației (IRA) prevede subvenții de miliarde de dolari pentru industriile verzi.
Încă din 2021, Honda și-a stabilit obiectivul de a deveni 100% electrică în segmentul său de automobile până în 2040 și a planificat investiții colosale pentru a realiza acest lucru.