General Motors şi-a redus prognoza anuală referitoare la producţia sa de vehicule electrice şi a anunţat marţi un nou plan de răscumpărare de acţiuni, în valoare de 6 miliarde de dolari, deoarece producătorul de automobile beneficiază de cererea pentru modelele sale pe benzină, transmite Reuters.
GM estimează acum că nivelul superior al producţiei sale de vehicule electrice din 2024 va fi de 250.000 de unităţi, în scădere faţă de o estimare anterioară de 300.000 de unităţi, a declarat directorul financiar al producătorului de automobile, Paul Jacobson, în cadrul Deutsche Bank Global Auto Industry Conference.
Anul trecut, GM a anunţat o răscumpărare de acţiuni în valoare de 10 miliarde de dolari, în urma încheierii unui nou contract de muncă costisitor cu United Auto Workers (UAW).
”Suntem foarte concentraţi pe profitabilitatea afacerii noastre cu vehicule alimentate cu benzină, creştem şi îmbunătăţim profitabilitatea afacerii noastre cu vehicule electrice”, a spus CFO Paul Jacobson, adăugând că compania va continua să returneze capital acţionarilor.
Directorul financiar al Ford Motor, John Lawler, a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe că producătorul auto este pe cale să-şi livreze planul de reducere a costurilor de 2 miliarde de dolari şi a adăugat că va realiza acest lucru prin modificări de materiale şi design.
GM nu a oferit un interval de timp pentru cea mai recentă răscumpărare de acţiuni, dar a spus că această măsură îi va permite ”să racumpere oportunist acţiuni”, după finalizarea planului existent.
Acţiunile GM au fost sub presiune în cea mai mare parte a anului 2023, deoarece s-a confruntat cu greva UAW şi probleme la unitatea sa de vehicule autonome Cruise.
CEO-ul Mary Barra a recunoscut în apelurile anterioare privind veniturile că acţiunile companiei, care au închis luni la 47,57 USD, au fost o dezamăgire de la IPO-ul lor din 2010.
Acţiunile companiei, care are o capitalizare de piaţă de aproape 54 de miliarde de dolari, au crescut marţi cu aproximativ 1%.
Titlurile companiei au crescut cu aproximativ 50% de când GM a anunţat răscumpărarea de acţiuni de 10 miliarde de dolari, la sfârşitul lunii noiembrie.
Grupul Şi-a majorat dividendul cu 33%, la 12 cenţi pe acţiune, în ianuarie.
Ford Motor s-a angajat, de asemenea, să returneze 40% până la 50% din fluxul său de numerar investitorilor şi a anunţat în februarie un dividend suplimentar de 18 cenţi pe acţiune.