Indonezia este în negocieri cu Ford şi Hyundai pentru realizarea unor operaţiuni legate de vehiculele electrice în statul din sud-estul Asiei, a declarat la Washington Airlangga Hartarto, ministrul indonezian pentru afaceri Economice, transmite Reuters.
Ford, producătorul de nichel Vale Indonezia şi compania chineză Zhejiang Huayou Cobalt anunţaseră în iulie că au semnat un acord de cooperare pentru a construi o fabrică în Indonezia pentru extragerea nichelului din minereuri.
Hartarto a precizat că Indonezia discută şi cu firmele sud-coreene Hyundai şi LG Energy Solution investiţii în domeniul bateriilor şi vehiculelor electrice.
„Avem materii prime pentru producerea bateriilor pentru vehiculele electrice. Indonezia deţine rezerve importante de nichel şi poate produce semiconductori, putând astfel sprijini industria auto americană”, a afirmat oficialul indonezian.
Ford urmează să publice în 26 octombrie rezultatele financiare din trimestrul trei din 2022. Costurile Ford cu furnizarea, legate de inflaţie, vor fi cu aproximativ un miliard de dolari mai mari decât se estima în acest trimestru, iar compania va avea în stoc 40.000 – 45.000 de vehicule cărora le lipsesc unele componente, ceea ce va întârzia vânzările, a avertizat în 19 septembrie al doilea producător auto american.
Compania şi-a reconfirmat previziunile privind obţinerea în acest an a unui profit ajustat înainte de taxe şi impozite între 11,5 şi 12,5 miliarde de dolari, „în pofida limitelor privind disponibilitatea anumitor componente, precum şi a plăţilor mai ridicate făcute furnizorilor, pentru a contracara efectele inflaţiei”. De asemenea, Ford se aşteaptă la un profit ajustat înainte de taxe şi impozite între 1,4 şi 1,7 miliarde de dolari în trimestrul trei.
Din 19 septembrie, acţiunile Ford au scăzut cu 19% la Bursa de la New York, iar capitalizarea bursieră s-a redus cu aproape jumătate, după nivelul ridicat înregistrat în 13 ianuarie.
În ultimii doi ani, producătorii auto s-au confruntat cu o serie de perturbări în lanţurile de aprovizionare, care au întârziat în mod repetat producţia de vehicule, deseori din cauza deficitului de semiconductori.