2022 este anul aniversărilor la marca Opel – marca din Rüsselsheim celebrează cea de-a 160-a aniversare, odată cu împlinirea a 30 de ani de la deschiderea uzinei Eisenach din Turingia. În plus, unul dintre cele mai bine vândute modele Opel împlinește 40 de ani: Opel Corsa, vândut în milioane de unități. Marca Opel mai poate adăuga pe listă o altă realizare remarcabilă: 75 de milioane de unități Opel vândute – vehicule care au asigurat accesibilitatea inovațiilor pentru o gamă largă de cumpărători, dar și mobilitatea publicului larg.
Este vorba despre modele extrem de eficiente care combină emoția și caracterul practic în viața de zi cu zi la bord. O ediție aniversară Grandland Gse electric cu zero emisii de CO2 a ieșit azi de pe linia de producție pentru a celebra 75 de milioane de modele Opel – un Opel „made in Eisenach”.
„75 de milioane de vehicule Opel – o piatră de hotar în istoria producției de automobile Opel. Cifra impresionantă demonstrează rolul important pe care Opel îl are și îl va avea în continuare în democratizarea tehnologiilor și soluțiilor de mobilitate. Marca Opel redefinește mobilitatea – cu obiectivul clar de a deveni un brand 100% electric în Europa până în 2028 – care propune mașini ce oferă plăcere la condus și un condus responsabil. Noile modele sportive și electrificate GSe reprezintă un alt pas în această direcție”, a declarat CEO-ul Opel, Florian Huettl.
Marca Opel a prezentat de curând noul nivel de echipare GSe, pentru modelele performante, electrificate. De aceea, GSE semnifică acum Grand Sport electric. Noul Opel Grandland GSe calcă pe urmele predecesorilor săi Opel Astra GSe și Astra Sports Tourer GSe. Este un plug-in hibrid de înaltă performanță cu tracțiune integrală electrică – un adevărat pionier în clasa SUV-urilor compacte.
Grandland GSe asociază un motor 1.6 pe benzină turbo cu două motoare electrice – unul pe fiecare punte – pentru o putere combinată de până la 221 kW/300 CP (consum combustibil WLTP provizoriu, ponderat și combinat: 1.3 l/100 km; 31-29 g/km CO2). Sistemul de propulsie plug-in hybrid face din Grandland GSe un vehicul sportiv puternic cu tracțiune integrală permanentă și un cuplu instant, disponibil încă de la pornire. Grandland GSe sprintează de la zero la 100 km/h în doar 6,1 secunde și atinge viteza maximă de 235 km/h (135 km/h în regim electric).
La fel ca și frații săi Astra GSe, Grandland are setări specifice la direcție și amortizare și folosește arcuri și amortizoare mai ferme cu tehnologia KONI FSD (Frequency Selective Damping), ceea ce contribuie la caracterul deosebit de dinamic și distractiv al lui Opel Grandland GSe. Tehnologia folosită permite diferite funcții de amortizare pentru o manevrare agilă și un confort superior. Noul Grandland GSe aduce tehnologii inovatoare în clasa compactă și combină, în același timp, responsabilitatea și plăcerea de a conduce.
Etapele de producție: de la exemplarul cu numărul 1 milion, până la autovehiculul Opel cu numărul 75 milioane
Până la autovehiculul cu numărul 75 milioane, Opel a lansat numeroase bestselleruri și legende de-a lungul a peste 120 de ani de producție de automobile, cu modele precum „Doktorwagen” de 4/8 CP din 1909 sau „Laubfrosch” de 4/12 CP. Marca s-a asigurat permanent că inovațiile sunt accesibile pentru cât mai mulți oameni.
În 1940 a fost produs exemplarul Opel cu numărul un milion, modelul Opel Kapitän cu o caroserie monococă și suspensie față independentă, un design care – datorită greutății sale reduse – asigura performanțe optimizate la condus și un consum redus de combustibil. În 1956 a urmat exemplarul Opel cu numărul 2 milioane, tot un Opel Kapitän. Opel a fost primul producător german de la acea vreme cu o capacitate de producție atât de mare. În consecință, Opel transformă vehiculul „aniversar” într-un model unic: noul flagship al mărcii, în culorile alb-crem, primește un strat de aur de 24 de carate pe toate piesele cromate.
„Milioanele” de exemplare s-au succedat tot mai rapid în anii următori. Creșterea ritmului de producție nu este doar o expresie a progresului rapid înregistrat de industria auto– democratizarea mobilității – ci și rezultatul unei producții tot mai moderne și mai eficiente. 15 ani mai târziu, în 1971, exemplarul Opel cu numărul 10 milioane ieșea de pe linia de producție la uzina din Rüsselsheim: un Opel Rekord C Caravan. O aniversare sărbătorită în stil mare. Miniștrii-președinți ai statelor federale în care Opel avea fabrici la acea vreme au primit câte un Opel din producția zilnică de „zece milioane” de unități: Hesse (Rüsselsheim), Renania de Nord-Westfalia (Bochum) și Renania-Palatinat (Kaiserslautern).
În 1983, la fabrica de producție din Rüsselsheim era fabricat exemplarul Opel cu numărul 20 de milioane, un Opel CD Senator de culoare gri argintiu. În același deceniu, autovehiculul Opel cu numărul 25 de milioane– un Omega A Caravan– părăsea linia de asamblare. Omega A a fost modelul de top al mărcii de la mijlocul anilor 1980 până la începutul anilor 2000. Compactul Opel Corsa și succesorul lui Kadett, Astra au înregistrat vânzări de milioane de unități în clasa compactă. După reunificarea Germaniei, aproximativ 4,13 milioane de unități Astra F au ieșit de pe linia de producție între 1991 și 1997, ceea ce îl face cel mai bine vândut model Opel până în prezent. Tot un Omega a fost autovehiculul Opel cu numărul 50 de milioane. Acesta părăsea linia de producție în decembrie 1999 – un sedan argintiu din generația B, complet actualizată la acel moment.
Trecem la următoarea etapă, cu exemplarul Opel numărul 75 de milioane: noul Grandland GSe prin care marca exemplifică modul în care plăcerea la condus sportivă poate fi combinată în mod responsabil cu un design emoțional și un caracter practic de zi cu zi la bord. Un concept de mașină și de conducere cu care marca va contribui la progresul mobilității. Astăzi este deja clar: cu ocazia următoarei aniversări a producției, un model cu zero emisii de CO2 și apoi 100% electric, va părăsi halele fabricii Opel