Grupul chinez Envision AESC a anunţat miercuri că va construi o fabrică de baterii litiu-ion pentru Nissan, al treilea producător auto nipon, în prefectura Ibaraki, la nord de Tokyo, investiţia iniţială fiind estimată la 50 de miliarde de yeni (459 milioane de dolari), transmit Reuters şi Kyodo.
Pe termen lung, Envision, al şaptelea furnizor global de baterii pentru vehiculele electrice, ar putea investi peste 100 de miliarde de yeni în uzină, care va începe producţia în 2024, a anunţat grupul chinez. Unitatea ar urma să fie una dintre cele mai mari fabrici de baterii pentru vehiculele electrice din Japonia, cu o capacitate anuală de producţie de şase gigawaţi oră, suficientă pentru a alimenta 150.000 de maşini electrice Nissan Leaf. În viitor, capacitatea ar putea fi majorată la 18 gigawaţi oră.
Iniţial vor fi 400 de angajaţi, dar numărul va creşte la 1.000, au anunţat companiile. Envision, în care Nissan deţine o participaţie de 20%, produce în prezent suficiente baterii pentru a alimenta 200.000 de maşini electrice.
Envision AESC produce baterii pentru maşinile electrice Leaf la fabrica Nissan din Marea Britanie. Nissan vinde în prezent, anual, 180.000 de maşini electrice. Compania va electrifica toate modelele noi de pe pieţele sale cheie până la începutul anilor 2030, şi se aşteaptă să vândă peste un milion de vehicule electrificate până la finalul anului fiscal 2023.
Luna trecută, Envision a anunţat că intenţionează să investească două miliarde de euro pentru a construi o fabrică de baterii în nordul Franţei, unde vor fi produse bateriile care vor propulsa o gamă vehiculele electrice accesibile marca Renault.
Într-un interviu pentru Bloomberg, directorul general Lei Zhang a afirmat că Envision vine în Franţa pentru Renault, dar poartă discuţii şi cu alţi mari producători auto cu privire la aprovizionarea cu baterii produse la viitoarea uzină de la Douai.
„Avem aşteptări mari de creştere în domeniul bateriilor”, a spus Lei Zhang, dezvăluind că anul trecut vânzările anuale ale grupului chinez s-au ridicat la opt miliarde de dolari. „Franţa este o piaţă strategică pentru Envision”, a spus Lei Zhang.
În timp ce industria auto accelerează trecerea la vehiculele electrice, creşte concurenţa pentru investiţii în componentele cheie.
Producătorii auto globali se grăbesc să construiască fabrici de baterii pentru vehiculele lor. În 2020, Toyota Motor a înfiinţat o societate mixtă cu Panasonic şi are un parteneriat cu grupul chinez CATL. Volkswagen intenţionează să construiască şase fabrici de baterii în Europa până în 2030. Ford Motor se aliază cu grupul sud-coreean SK Innovation, în timp ce General Motors a încheiat o alianţă cu LG Chem pentru a construi uzine în SUA.