Președintele ACEA, Oliver Zipse, consideră că, activând într-o piață care va scădea în acest an cu mai bine de 25% față de 2019 și cu estimări deloc încurajatoare pentru 2023, industria auto are nevoie de sprijin.
Oliver Zipse, președinte al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) și șef al grupului BMW AG a declarat că membri asocialiei solicită politicienilor europeni un cadru de politici care să permită pieței să se redreseze și să treacă la mașini cu emisii zero.
„Pentru a asigura o revenire la creștere – cu o pondere și mai mare a vânzărilor de vehicule electrice, astfel încât obiectivele climatice să poată fi îndeplinite – avem nevoie urgentă de punerea în aplicare a unor condiții-cadru potrivite”, a declarat Zipse, aseară la o recepție ACEA.
Printre solicitările ACEA se numără accesul la materii prime critice pentru industrie, o întărire a lanțurilor de aprovizionare cu piese și componente și accelerarea investițiilor în infrastructura de încărcare pentru mașini electrice și chiar alimentate cu hidrogen.
„Ultimii ani au fost marcați de evenimente majore precum Brexit, pandemie, blocaje în furnizarea de semiconductori și războiul din Ucraina, toate cu impact asupra prețurilor și disponibilității energiei. Toate aceste lucruri subliniază cât de repede, cât de profund și cât de imprevizibil se schimbă lumea noastră. Acest lucru se aplică nu în ultimul rând în contextul geopolitic – unde există consecințe directe pentru industria noastră interconectată la nivel global și pentru lanțurile sale valorice strânse”, a menționat președintele ACEA.
Conform acestuia, impactul evenimentelor din ultimii ani este reflectat în cifrele recente ale vânzărilor de mașini din UE. După primele opt luni din 2022, volumele totale de vânzări s-au contractat cu aproape 12%, scăzând la aproximativ șase milioane de mașini noi vândute. Până acum, piața a fost penalizată doar de oferta redusă, deoarece lipsa continuă de componente a limitat producția. Însă chiar și cererea ar putea avea de suferit în următoarele luni din cauza inflației și a temerilor de recesiune.
Având în vedere toți acești factori, ACEA și-a revizuit prognoza inițială conform căreia piața auto din UE va reveni la creștere în 2022. În schimb, se așteaptă ca aceasta să se micșoreze din nou în acest an, scăzând cu 1%, până la 9,6 milioane de unități. În comparație cu cifrele din 2019 dinainte de pandemie, aceasta reprezintă o scădere de 26% a vânzărilor de mașini în doar trei ani.
Poziția lui Oliver Zipse a fost susținută și de directorul general al ACEA, Sigrid de Vries. „În ciuda pieței care se contractă și a presiunii cauzate de inflație și costurile energiei, industria auto continuă să investească masiv în cercetare și dezvoltare și în competențe și tehnologii care conduc tranziția verde și digitală. O astfel de transformare vastă poate fi realizată cu succes doar de o industrie care rămâne competitivă și în viitor. Acest lucru depinde, de asemenea, în mare măsură de condițiile-cadru potrivite”, a declarat de Vries.