BMW AG şi-a îmbunătăţit estimările referitoare la numărul de vehicule pe care le va livra în acest an, graţie unui catalog solid de comenzi şi cererii din ce în ce mai mari pentru autoturismele electrice.
Conform noilor estimări, BMW se aşteaptă acum la vânzări „solide” în acest an, faţă de estimările anterioare care mizau doar pe o creşterea „uşoară” a vânzărilor. Noul sedan Seria 5 şi versiunea sa electrică, i5, ar urma să impulsioneze volumele de vânzări în a doua jumătate a acestui an.
Interesul cumpărătorilor pentru vehicule electrice face ca BMW „să investească mai mult decât a planificat iniţial pentru extindere globală a mobilităţii electrice” a declarat directorul financiar de la BMW, Walter Mertl. În trimestrul al doilea, cheltuielile pentru dezvoltare au crescut cu 19%, până la 1,84 miliarde de euro, pe măsură ce constructorul german s-a concentrat pe electrificarea flotei sale.
Pe ansamblu, în primele şase luni ale anului, vânzările de automobile electrice cu baterii s-au dublat până la 153.000, reprezentând 13% din livrările grupului BMW.
Chiar dacă cererea pentru automobile premium rămâne una puternică, BMW a avertizat că majorarea costurilor pentru componente diminuează fluxul de numerar şi a menţionat şi problemele de din sectorul de logistică. Cu toate acestea, BMW şi-a îmbunătăţit estimările pentru întregul an deoarece se aşteaptă ca livrările de vehicule premium să se îmbunătăţească în a doua jumătate a anului.