Una dintre cele mai importante lansări de produs pentru BMW este lansarea noului Seria 3. Autoreport.ro a testat deja noua generație de la Automobile Bavaria și venim cu primele impresii despre acest model. Cei de la Automobile Bavaria au și o campanie de mașini pe stoc, găsiți și acest model acolo, într-o companie selectă.
Sub codul G20 se ascunde a șaptea generație a sedanului premium mediu al bavarezilor. Generația aceasta a primit și o variantă plug-in hybrid, adică fix versiunea pe care o testăm acum.
Noul limbaj de design al BMW prezintă caracterul modern şi dinamic al noului BMW Seria 3 Sedan cu linii trasate cu precizie, ca o dovadă grafică a calităţii inginereşti. Este mai lung cu 85 de milimetri faţă de predecesorul său (la 4.709 mm), mai lat cu 16 milimetri (1.827 mm) şi mai înalt cu doar 1 mm (1.442 milimetri). Grila BMW largă şi farurile care pornesc din aceasta sunt tema dominantă a părţii frontale a maşinii. Divizarea familiară este accentuată de o prelungire a barei faţă care se ridică în conturul farului. Farurile LED integrale sunt echipare standard, în timp ce farurile LED cu funcţii extinse şi farurile LED adaptive cu BMW Laserlight pentru faza lungă adaptivă (cu rază de acţiune de aproximativ 530 de metri) sunt disponibile ca opţiune. Atât proiectoarele de ceaţă LED faţă, cât şi Air Curtains sunt integrate în prizele de aer exterioare, care iau forma unui T orizontal la automobilele cu specificaţie standard şi modelele Sport Line / Luxury Line. Imaginea laterală dinamică este modelată de o pereche de linii de caracter şi un contur dinamic al pragurilor. Muchia spate a graficii geamurilor laterale, care include elementul clasic „Hofmeister kink”, este inclusă acum în montantul C. Liniile orizontale şi luminile LED subţiri şi închise la culoare oferă spatelui o poziţie lată şi musculoasă.
Noul limbaj de design al mărcii aduce şi un aranjament clar al suprafeţelor din interiorul noului BMW Seria 3 Sedan. Acest lucru accentuează percepţia de spaţiu interior şi, împreună cu orientarea cockpitului către conducător, îmbunătăţeşte concentrarea lor către şosea. Noua grupare a monitoarelor de la Control Display şi panoul de instrumente, consola centrală înaltă şi designul coordonat al luminilor, panoului de instrumente modern şi decoraţiunilor panourilor uşilor creează un sentiment general de spaţiu şi aură sportivă.
Comenzile sunt grupate în zone funcţionale bine delimitate. În centrul panoului de instrumente, afişajele şi butoanele pentru aer condiţionat şi fantele de ventilaţie formează o unitate clar desenată, în timp ce funcţiile de lumini sunt operate de pe un panou de butoane din stânga volanului. Butonul Start/Stop pentru motor este poziţionat acum pe panoul de comandă nou proiectat de pe consola centrală, unde maneta schimbătorului de viteze se află alături de controlerul iDrive şi butoanele pentru comutatorul Driving Experience Control, frâna de parcare electromecanică şi butonul pentru funcţia Auto Hold. Gestiunea spațiului din interior a fost îmbunătățită, în noul seria 3 având loc 5 persoane pentru a călători în condiții foarte bune.
Sub capota lui BMW 330e se află un motor pe benzină cu 4 cilindri cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, care dezvoltă 135 kW/184 CP. Componentele eDrive, dezvoltate în cadrul proiectelor BMW i, sunt integrate acum în cadrul modelelor plug-in hybrid dezvoltate ca parte a mărcii BMW. În esenţă, tehnologia BMW eDrive cuprinde electromotorul, acumulatorul litiu-ion de înaltă tensiune şi gestiune electronică a puterii. Electromotorul dezvoltă 65 kW/88 CP. Puterea totală a sistemului este de 185 kW/252 CP, la un cuplu maxim de 420 Nm.
Pe baza unei strategii eBoost comună, toate modelele hybrid plug-in BMW oferă livrare superioară a puterii prin alăturarea celor două sisteme de propulsie şi ridică răspunsul şi performanţa tehnologiei BMW TwinPower Turbo la un nou nivel. Datorită BMW eDrive, condusul în regim electric în zonele urbane şi pe drumurile naţionale este o soluţie viabilă comercial. Un element important al strategiei de funcţionare este utilizarea inteligentă a energiei electrice provenită din surse externe şi din recuperare, pentru maximizarea eficienţei automobilului. Componentele arhitecturii BMW eDrive sunt adaptate la fiecare concept de automobil în parte şi pot fi combinate cu motoare pe benzină, cu trei sau cu patru cilindri, precum şi cu tracţiune spate tradiţională, cu BMW xDrive sau cu tracţiune integrală electrificată.
Acumulatorul de înaltă tensiune poate fi încărcat de la zero în aproximativ trei ore şi 15 minute de la o sursă casnică prin utilizarea cablului standard furnizat; realimentare mai rapidă (două ore şi 15 minute) şi mai convenabilă este posibilă prin BMW 360° ELECTRIC (include BMW i Wallbox); serviciul de mobilitate ChargeNow permite localizarea şi utilizarea rapidă şi simplă a staţiilor publice de încărcare.
Combinaţia între tracţiunea spate şi distribuţia echilibrată a maselor asigură dinamica specifică BMW, în combinaţie cu o mobilitate eficientă şi o autonomie mare de funcţionare. Electromotorul este amplasat în faţa transmisie Steptronic cu opt trepte (echiparea standard), aşa că rapoartele transmisiei pot fi utilizate şi când automobilul rulează în modul pur electric. Din punct de vedere al consumului, aceasta este cea mai eficientă sportivă care încă are și motor termic din câte am întâlnit.
Noul BMW Seria 3 Sedan utilizează o selecţie semnificativ extinsă de sisteme de asistare inovatoare care au un rol principal pe drumul spre condusul autonom. Echiparea standard include avertizare de coliziune şi pietoni cu funcţie de frânare, a cărei cea mai recentă versiune avertizează conducătorul şi atunci când este detectat un biciclist. Tot standard este disponibil şi sistemul Cruise Control cu funcţie de frânare, precum şi sistemul de avertizare la părăsirea benzii de rulare (Lane Departure Warning – funcţionează atunci când se traversează banda fără a semnaliza, funcţionează între 70 şi 210 km/h).
Sistemul Active Cruise Control cu funcţie Stop & Go este disponibil opţional şi funcţionează între 0 km/h şi 210 km/h şi poate regla viteza automat după limitele legale (cu o marjă +/-15 km/h). Timpul maxim până la care automobilul poate staţiona cu pornire automată este de 30 de secunde. Pentru intervale mai mari, automobilul porneşte numai la apăsarea pedalei de acceleraţie, asigurându-se astfel că şoferul nu este surprins de startul maşinii.
Pachetul Driving Assistant, disponibil opţional, include protecţie în caz de tamponare şi avertizare la trafic transversal, precum şi sistem de avertizare la părăsirea benzii de rulare (Lane Change Warning – funcţionează atunci când există automobile în unghiul mort, funcţionează de la 20 km/h).
De asemenea, este oferit şi Driving Assistant Professional, un pachet complet de îmbunătăţire a confortului şi siguranţei folosind un sistem de camere trifocale, alături de un radar poziţionat în faţă.
Suplimentar faţă de Driving Asistant şi Active Cruise Control cu funcţie Stop & Go, dotările Driving Assistant Professional includ asistentul de direcţie şi menţinere a benzii, care foloseşte marcajele de pe drum şi detectarea automobilelor care rulează în faţă pentru a menţine automobilul pe banda de rulare, chiar şi în condiţii în care aceasta se îngustează, de exemplu zonele de construcţii pe autostradă. Sistemul semiautonom este completat de un senzor care detectează prezenţa mâinilor pe volan. Driving Asssitant Professional este completat de asistentul de menţinere a benzii cu protecţie activă la coliziune din lateral, asistentul de evitare cu schimbarea benzii şi de sistemul de avertizare la traficul transversal.
Noua generaţie BMW Head-Up Display oferă o suprafaţă de proiecţie cu 70% mai mare, grafică nouă şi afişare de conţinut suplimentar. Sistemul afişează o gamă largă de funcţii, aşa cum sunt informaţii de navigaţie cu schema intersecţiei, dar şi funcţii de entertainment, precum schimbarea postului de radio, melodia ascultată sau informaţii despre apelul telefonic.
Controlul distanţei de parcare (PDC) şi camera pentru mers înapoi asistă conducătorul în manevrare şi intrarea în/ieşire din spaţiile de parcare. Disponibil este şi asistentul de parcare, care preia controlul complet al automobilului la parcare (atât în cazul parcării laterale, cât şi al garării), tot ce trebuie să facă conducătorul auto este să ţină apăsat butonul de parcare.
Gama de funcţii mai include şi o premieră pentru segment – Reversing Assistant, care poate conduce automobilul cu spatele pe distanţe de până la 50 prin direcţionarea acestuia de-a lungul aceleiaşi trase pe care a venit înainte.
BMW 330e plug-in hybrid
0-100 km/h: 5,9 sec
Viteza maximă: 230 km/h
L/l/î: 4.709/1.827/1.442
Masă proprie: 1.740 kg
Volum portbagaj (l): 375
Motor termic
Cilindree (cmc): 1.998
Putere (CP): 184 la 5.000 rpm
Cuplu maxim (Nm): 300 la 1.350 rpm
Motor electric
Putere (CP): 88
Cuplu (Nm): 165
Consum mediu: 2,5 l/100 km (urban)
Cutie de viteze: automată, 8 trepte