Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) transmite, într-un raport, că instalarea stațiilor de încărcare este prea lentă și că, până în 2030 va fi nevoie de un total de 8,8 de milioane de stații, pentru a ține pasul cu numărul tot mai mare de vehicule electrice. Asta înseamnă că, săptămânal, ar trebui instalate 22.000 de puncte de încărcare, adică mai de opt ori mai multe decât în prezent.
Cu toate acestea, Comisia Europeană estimează că blocul va avea nevoie de doar 3,5 milioane de puncte de încărcare până în 2030.
Numărul punctelor de încărcare din UE trebuie mărit, deoarece vânzările de mașini electrice au crescut de trei ori mai repede comparativ cu numărul stațiilor de încărcare, începând din 2017 și până în prezent.
Raportul ACEA mai arată că infrastructura pentru vehicule electrice este esențială pentru atingerea obiectivului UE de neutralitate climatică din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, până în 2050.
“Avem nevoie de adoptarea pe scară largă a mașinilor electrice în toate țările UE, pentru a atinge obiectivele ambițioase de reducere a emisiilor de dioxid de carbon ale Europei”, a declarat Sigrid de Vrie, director general al ACEA, adăugând că “Acest lucru nu se va întâmpla fără disponibilitatea pe scară largă a infrastructurii publice de încărcare în întreaga regiune”.