Renault şi Nissan îşi propun să fie printre primii producători de autovehicule care vând un milion de vehicule electrice, folosind un sistem uic de baterii, poziţionându-se alături de Tesla şi Volkswagen ca lideri ai industriei, scrie Financial Times.
Alianţa Renault Nissan ţinteşte podiumul producătorilor de automobile electrice
Luca de Meo, director executiv al Renault, a făcut prognoza săptămâna aceasta la summit-ul Future of the Car al FT, adăugând că partenerii au discutat standardizarea modulelor de baterie utilizate în maşinile lor electrice.
Este un semn că alianţa se vindecă în cele din urmă, sub noua conducere, după plecarea fostului şef al parteneriatului, Carlos Ghosn, arestat în 2018 pentru acuzaţii de abateri financiare.
„Dacă reuşim să venim cu o abordare foarte sinergică în ceea ce priveşte bateria, alianţa ar fi probabil una dintre primele care va trece pragul unui milion de maşini vândute pe acelaşi modul de baterie”, a spus De Meo.
Reducerea complexităţii şi a costurilor este esenţială pentru producătorii de automobile, deoarece aceştia încearcă să reducă preţul maşinilor cu baterii, crescând în acelaşi timp marjele de profit.
În prezent, Renault şi Nissan folosesc baterii proprii, dar directorul operaţional al Nissan, Ashwani Gupta, a declarat că următoarea generaţie va fi „o baterie comună” a alianţei care include şi Mitsubishi.
„Dacă vom face o baterie pentru 10 milioane de maşini cu aceeaşi chimie, aceeaşi structură, aceeaşi sursă, cu siguranţă va fi un mare pas înainte”, a spus el la summitul virtual.