AIC Trucks a sărbătorit lansarea oficială a activităților sale ca importator și distribuitor exclusiv Otokar în România, atât pentru segmentul de autobuze, cât și cel de camioane ușoare. Otokar este o companie din Grupul Koç, prezentă în România din 2018 în cadrul Otokar Europe – filiala București și a furnizat peste 500 de autobuze Primariei Municipiului București.
Aic Trucks are o vastă experiență de peste 25 de ani în distribuția de vehicule comerciale și autobuze, precum și în servicii integrate pentru adăugarea de valoare clienților săi: rețea extinsă de service-uri proprii, servicii financiare, divizie de vehicule comerciale second hand multibrand.
După lansarea cu succes a brandului Ford Trucks în România, cu peste 3.500 de unități livrate până în prezent, lider de piață în segmentul vehiculelor de construcții și specializate, AIC Trucks își extinde acum portofoliul de produse cu gama de produse Otokar.
„Suntem onorați să începem parteneriatul cu Otokar și să continuăm tradiția pe care acest brand o are în România. Credem cu tărie în sinergiile dintre rețeaua noastră de vânzări și post-vânzare și acest brand valoros în beneficiul clienților noștri.” a declarat Stefano Albarosa, CEO AIC Trucks.
„Suntem încântați de această cooperare, care deschide calea pentru oportunități de creștere în România”, a declarat domnul Kerem Erman, Head of Commercial Vehicles, Otokar. „Datorită acestei cooperari ne vom putea crește prezența pe piață. Experiența AIC Trucks, împreună cu portofoliul larg de produse Otokar și modelele pregătite pentru viitor asigură clienții noștri din România că vor continua să primească soluții și servicii unice de transport.”
România este a treia cea mai mare piață de export pentru Otokar – marcă aflată în top preferinte marci de autobuze timp de 14 ani consecutiv în Turcia – peste 1000 de autobuze Otokar funcționând acum în România. Din 2018, autobuzele Otokar aflate în transportul public din București au parcurs 113 milioane de km. Investind în vehicule cu combustibil alternativ, Otokar este unul dintre producătorii de autobuze care are cea mai mare gamă de vehicule electrice în portofoliu. Compania a primit comenzi pentru autobuzele sale CNG și electrice din România. Deținând unul dintre cele mai mari centre de cercetare și dezvoltare automotive din Turcia, cheltuielile pentru acest domeniu ale Otokar reprezintă 7% din veniturile sale. În ultimul deceniu, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare ale companiei au ajuns la 307 milioane de euro în total.
„Zeci de mii de autobuze pe care le-am proiectat pentru diverse scopuri, cum ar fi transportul public, turism și transport personae, operează în prezent în aproape 60 de țări din întreaga lume. Și acum suntem gata să scriem o nouă poveste de succes cu camioanele noastre ușoare, în care avem o cotă de piață de aproape 25% în segmentul său din Turcia. România va fi una dintre cele mai puternice piețe pentru camioanele noastre ușoare Atlas. Credem că Atlas va deveni în curând brandul preferat pe segmentul 9-12 t, prin cooperarea noastră cu AIC Trucks”, a spus Kerem Erman.
Despre AIC Trucks:
Compania are o istorie de 28 de ani in sectorul automotive romanesc, ca furnizor de produse si servicii integrate pentru lumea transportatorilor profesionisti, fiind cunoscuta ca fiind unul dintre cei mai mari distribuitori de vehicule comerciale.
AIC Trucks este orientat către client și își adaptează constant strategia pentru a satisface cerințele clienților și pentru a adăuga valoare afacerilor lor prin ofertele integrate de produse și servicii.
Din 2017 AIC Trucks este importatorul exclusiv al Ford Trucks în România.
Ford Trucks este lider de piață, în România, atât pe segmentul de vehicule specializate, cât și pe cel de construcții, cu un plan ambițios de a-și extinde cota de piață în segmentul autotractoare pentru transport internațional.
Cefin Trucks, divizia de camioane rulate, parte a AIC Trucks, integrează servicii de cumpărare, trade-in și vânzare de camioane și semiremorci second hand multibrand.
AIC Financial Services, este divizia de consultanță în servicii financiare, care găsește rapid soluții de finanțare personalizate și competitive pentru clienți.
AIC Service Network, parte a Grupului AIC, este cea mai mare rețea proprie de service pentru camioane din România și una dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est, cu 8 locații deținute. Oferă servicii complexe mecanice, electrice, de tinichigerie și vopsitorie pentru toate tipurile de vehicule comerciale și semiremorci.
Cifra de afaceri a AIC Trucks în 2022 a fost de 82 de milioane/euro, iar operațiunile totale din grupul de automotive au depășit 120 de milioane/euro. Numărul total de angajați este de aproximativ 400.
Despre Otokar:
Compania Otokar a fost înființată în 1963, într-un moment în care inițiativele de industrializare și modernizare erau lansate în Turcia, pentru a produce primele autobuze interurbane ale țării. Cu o fabrică de producție cu suprafata de 552.000 mp în Arifiye, Sakarya, Otokar oferă soluții adaptate nevoilor clienților săi folosind propria tehnologie, design și aplicații. Otokar (IST: OTKAR), listată la Bursa de Valori din Istanbul, face parte din Koç Group (IST: KCHOL), principalul holding de investiții și cel mai mare grup industrial și de servicii din Turcia și un jucător global cu peste 27 de mii de angajați în străinătate și peste 90 de unități de producție, companii de vânzări și marketing în străinătate. Veniturile combinate ale Grupului reprezintă aproape 9% din PIB-ul Turciei, în timp ce volumul exporturilor sale se ridică la 7% din volumul total al exporturilor Turciei.
Liniile extinse de produse ale Otokar sunt foarte căutate atât în Turcia, cât și pe piețele de export. Produsele Otokar sunt vândute și utilizate în prezent pe cinci continente în peste 75 de țări, inclusiv Turcia.
Pe segmentul vehiculelor comerciale, Otokar își menține titlul de cel mai bine vândut brand de autobuze din Turcia timp de 14 ani consecutiv. Mii de autobuze Otokar sunt pe drumuri în aproape 60 de țări, în special în Europa.
Otokar și-a înființat filiale în patru țări – Franța, România, Emiratele Arabe Unite, Kazahstan – pentru a fi mai aproape de clienții săi și pentru a le satisface nevoile și așteptările.
Pe segmentul vehiculelor comerciale, Otokar oferă o gamă largă de produse care include autobuze de la 6 metri până la 21 de metri pentru transportul de pasageri. Fiind primul producător de autobuze hibride și primul producător de autobuze electrice din Turcia, Otokar oferă, de asemenea, vehicule cu combustibil alternativ pentru operatori. Compania produce sub licență camioane ușoare Otokar Atlas de 8,5 tone și Otokar Atlas 3D de 12 tone pentru sectorul logistic.
Otokar se deosebește prin expertiză de clasă mondială, precum și prin capacitatea sa in inginerie, cercetare și dezvoltare precum și transfer de tehnologie.
Cu numeroase premiere încă de la înființare, Otokar desfășoară activități de cercetare și dezvoltare la standarde internationale. În ultimul deceniu, compania a alocat 7% din veniturile sale pentru cheltuielile de cercetare și dezvoltare.
De la înființare, Otokar a îmbrățișat întotdeauna filozofia excelenței totale prin dezvoltarea propriei tehnologii.
Succesul Otokar în cercetare, dezvoltare și design a fost încununat recent cu mai multe premii. În 2022, Territo, membru al gamei de autobuze Otokar, a câștigat la categoria Excellent Product Design la German Design Awards, premiul internațional acordat de Consiliul German de Design. În plus, două modele diferite de Otokar Kent au fost recunoscute cu premiile BIG SEE Product Design Awards la categoria „Mobilitate”.