Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, pe serie brută, cu 5,4%, în primele 10 luni faţă de perioada similară din anul anterior, iar volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a urcat cu 27,3%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.
Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2022 comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2021, avansul volumului cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a fost generat de creşterea cifrei de afaceri la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+6,8%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+6,1%), comerţul cu autovehicule (+5,8%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+1,6%).
Pe serie ajustată, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 4,3%.
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1 ianuarie -31 octombrie 2022 a înregistrat o cifră de afaceri cu 27,3% mai mare comparativ cu perioada similară din 2021, influenţată de creşterea cifrei de afaceri la: activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+34,2%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+29,1%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+26,5%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+21,2%) şi activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+20,6%).
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele 10 luni din acest an, a înregistrat o cifră de afaceri cu 30,1% mai mare comparativ cu perioada similară din 2021.
Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna octombrie 2022, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat un avans de 0,9%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (+2,2%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+0,5%). Scăderi au înregistrat comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor (- 4,2%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-2,9%).
Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2022, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 1,4%.
În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna octombrie 2022, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scădere cu 2,2%, ca urmare a scăderilor înregistrate la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-4,9%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-1,8%) şi la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-0,5%). Creşteri s-au înregistrat la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+5,5%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+2,2%).
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2022, faţă de luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 6%.
De asemenea, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna octombrie 2022, comparativ cu luna octombrie 2021, a înregistrat o creştere cu 11,4%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (+17,9%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+9,3%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+4,7%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+3,1%).
Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2022, a înregistrat o creştere cu 11,3% faţă de luna octombrie 2021.
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna octombrie 2022, a înregistrat o cifră de afaceri cu 32,1% mai mare comparativ cu luna octombrie 2021, datorită creşterilor înregistrate la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+54,2%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+34,9%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+30,7%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+18,3%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+13,4%).
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2022 a crescut cu 25,9%, comparativ cu luna octombrie 2021.