Este puțin probabil ca producătorii auto germani să dezvolte noi motoare cu combustie în șase ani deoarece își concentrează investițiile în domeniul vehiculelor electrice și fără șofer, a afirmat joi Wolfgang Schaefer, directorul financiar al Continental AG, al doilea mare producător european de componente auto și anvelope, transmit DPA, Reuters și Automotive News.
Companii cum ar fi Volkswagen, Daimler și BMW se confruntă cu presiuni pentru reducerea emisiilor motoarelor diesel, în urma scandalului emisiilor (Dieselgate).
Miercuri, mai mulți miniștri și directori ai unor companii auto germane s-au întâlnit pentru a găsi metode prin care să se reducă poluarea în orașe, să fie eliminate interdicțiile care vizează autovehiculele diesel și să reabiliteze reputația industriei auto germane. De asemenea, acordul de miercuri include înființarea unui fond care va promova un transport sustenabil în orașe și subvenții pentru cei care renunță la vehiculele diesel mai vechi.
Producătorii auto Volkswagen, Daimler și BMW au acceptat să actualizeze în Germania sistemele software la 5,3 milioane de vehicule diesel, pentru a reduce nivelul poluării. Costurile sunt estimate la cel puțin 500 de milioane de euro (592 de milioane de dolari),
Continental, care produce regulatoare de motoare diesel pentru evacuarea gazelor de eșapament și senzori pentru măsurarea nivelului de oxid de azot, se așteaptă ca din 2023 firmele auto germane să renunțe la eforturile de a dezvolta noi motoare cu combustie.
„Va fi dezvoltată din nou o nouă generație de motoare cu combustie dar după aceea, aproximativ în jurul anului 2023, nu vor fi mai fi dezvoltate altele deoarece nu se justifică din punct de vedere economic deoarece accentul se va pune pe vehiculele electrice și fără șofer”, a explicat Wolfgang Schaefer.
Marea Britanie și Franța intenționează să interzică vânzărilor de autoturisme pe benzină și motorină din 2040, când se vor comercializa doar vehicule electrice, ca parte a planului de reducere a poluării, în timp ce Tesla, cel mai mare producător auto în termeni de capitalizare bursieră, a livrat primilor 30 de clienți — toți angajați ai Tesla — cel mai nou model, sedanul Model 3, destinat să devină un automobil electric accesibil publicului larg.
Rezolvarea scandalului emisiilor va fi dificilă în Germania unde una din cinci slujbe depinde de industria auto, iar mai mult de jumătate din excedentul comercial al țării vine din acest sector. Aproximativ 800.000 de germani lucrează în domeniul auto.
Anul trecut, aproximativ 46% dintre mașinile vândute în Germania au avut un motor diesel, dar cererea este în scădere pe fondul scandalului emisiilor.
Începând din luna septembrie 2015, când Volkswagen a recunoscut că a manipulat emisiile poluante ale autovehiculelor diesel, Guvernul condus de Angela Merkel a fost criticat pentru că nu face suficient pentru a diminua poluarea mașinilor, dar și pentru legăturile strânse cu producătorii auto. Acest subiect a devenit o temă importantă înaintea alegerilor parlamentare de luna viitoare, iar Guvernul de la Berlin vrea să arate că ia măsuri pe măsură ce organizațiile de mediu încep să obțină câștig de cauză în justiție pentru a forța marile orașe să interzică circulația vehiculelor diesel. În același timp, miniștrii nu vor să prejudicieze o industrie care este cel mai mare exportator al Germaniei și de asemenea asigură 800.000 de locuri de muncă.
„Avem nevoie în continuare de o industrie auto puternică. Vrem ca producătorii noștri auto să aibă în continuare succes pe plan mondial și să continue să construiască cele mai bune autovehicule”, a declarat Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, unde sunt amplasate mai multe uzine auto.
În prezent, pe drumurile din Germania circulă aproximativ 15 milioane de autovehicule diesel, care sunt responsabile pentru aproximativ 40% din emisiile de oxid de azot din marile orașe.