Numărul de accidente rutiere grave din România este în continuare unul îngrijorător, după şase luni de la plafonarea tarifelor RCA, iar siguranţa rutieră este la acelaşi nivel scăzut, potrivit unui comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
România se află în continuare în topul ţărilor din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de persoane decedate în accidente rutiere.
‘Aşa cum UNSAR a semnalat în nenumărate rânduri, începând cu luna septembrie 2016, plafonarea tarifelor RCA nu a rezolvat problemele sistemice ale segmentul RCA, ci doar a amânat aşezarea pieţei pe baze solide şi predictibile. Pornind de la statisticile oficiale care arată atât numărul foarte mare de accidente rutiere, cât şi severitatea în creştere a acestora, una dintre soluţii identificate de industria de asigurări pentru stabilizarea pieţei RCA este adoptarea măsurilor care să conducă la creşterea siguranţei rutiere în România’, se arată în comunicat.
Potrivit UNSAR, prevederile Ordonanţei de Urgenţă 54/2016 privind asigurarea RCA nu încurajează comportamentul responsabil în trafic al şoferilor, deoarece schimbarea sistemului bonus/malus a făcut ca diferenţa dintre preţul poliţei RCA pentru un client cu o conduită bună şi unul cu daune (strict din aplicarea sistemului bonus/ malus) să nu fie mai mare de 15%.
‘Conform datelor publicate de ASF, cea mai mare frecvenţă medie a daunei este înregistrată la nivelul camioanelor deţinute de persoane juridice: unul din şase camioane produce în fiecare an un accident (date aferente perioadei 2013-2015). Astfel, o analiză făcută de UNSAR pe baza informaţiilor apărute în presă arată ca primele patru luni ale anului 2017 au fost marcate de cel puţin 16 de accidente foarte grave cauzate de vehicule de transport comercial, accidente soldate cu peste 60 de răniţi şi 16 de persoane decedate. Bineînţeles, acestea reprezintă doar o parte dintre evenimentele întâmplate în această perioadă, numărul real fiind mult mai mare’, se precizează în comunicat.
De asemenea, UNSAR menţionează că încălcările prevederilor legale de către unele companii de transport din România conduc constant la tragedii, atât pe şosele din ţară, cât şi din afara graniţelor.
‘De la nerespectarea timpilor de odihnă, la viteza excesivă sau nerespectarea termenelor de realizare a inspecţiilor tehnice periodice, practicile de acest fel aduc prejudicii majore întregii societăţi, punând în pericol vieţile propriilor
şoferi şi ale celorlalţi participanţi la trafic. În plus, acest tip de comportament în trafic afectează reputaţia companiilor de transport care îşi desfăşoară afacerile în mod responsabil şi, din punctul de vedere al industriei de asigurări, duc la creşteri constante ale despăgubirilor acordate în urma accidentelor, cu impact direct în preţul poliţei de asigurare RCA’, arată Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
UNSAR consideră că, având în vedere implicaţiile sociale majore, reducerea numărului de accidente trebuie sa fie o responsabilitate a tuturor actorilor implicaţi şi îşi reiterează deschiderea ca, împreună cu autorităţile, transportatorii, cât şi cu toate celelalte părţi implicate, să conlucreze pentru identificarea soluţiilor viabile şi sustenabile în vederea creşterii nivelului siguranţei în trafic.
Piaţa asigurărilor din România a fost dominată, în 2016, de criza asigurărilor auto obligatorii, declanşată de transportatori din cauza creşterii exponenţiale a tarifelor, criză care a dus la emiterea unei Ordonanţe de Guvern care prevede plafonarea preţurilor RCA pe o perioadă de şase luni. Noile tarife au intrat în vigoare începând cu data de 18 noiembrie 2016.