După testul oficial de lansare în România, cea mai nouă generație Ford Kuga se întoarce la AutoReport.ro.
Modelul avansat din punct de vedere tehnologic este unul dintre cele cinci vehicule Ford complet noi sau reconcepute ale gamei SUV/Crossover în următorii trei ani.
Acest test este marcat de premiere: este prima dată când avem pachetul ST pe un UV Kuga, dar și avem în premieră sistemul de comunicare și divertisment SYNC 3 Ford.
O grilă trapezoidală superioară mai mare și o grilă inferioară mai mică sunt însoțite de faruri noi atrăgătoare care încorporează lumini de întâlnire pe timp de zi cu LED și sunt completate de faruri de ceață cu stil. Silueta mașinii este acum mai zveltă, iar în partea spate au fost operate modificări substanțiale față de generația precedentă.
Kuga ST-Line vine cu un stil îndrăzneț atât la exterior cat și la interior, incluzând jante din aliaj unice și modele de scaune sport, alăturând-se astfel Fiesta ST-Line, Focus ST-Line și Mondeo ST-Line în cadrul noii game Ford de modele ST-Line. Noul Kuga ST-Line va oferi de asemenea cea mai sportivă Kuga de până acum, cu îmbunătățiri ale șasiului incluzând suspensie și direcție optimizate pentru reducerea înclinării caroseriei pe viraje și reacții mai rapide ale mașinii.
Modelul testat de noi este echipat cu un motor TDCi de 2 litri și 180 CP. Acest motor în combinație cu transmisia automată cu 6 trepte face din Kuga un model foarte rapid pe asfalt, dar și foarte potent în offroad. Acolo sistemul Intelligent AWD gestionează foarte bine puterea motorului dar și comportamentul dinamic al mașinii indiferent de condițiile de rulare. Pe asfalt, Kuga se comportă mult mai bine decât precedenta generație. Mașina stă foarte bine în curbe, iar suspensia este confortabilă pe teren accidentat.
În interior avem materiale bune și finisaje destul de apropiate de clasa premium. Comenzile volanului și ale sistemului de aer condiționat sunt chiar mai intuitive și prezintă butoane și comutatoare mai puține și mai ușor de identificat, comenzile fiind astfel mai ușor de recunoscut și de navigat. Volanul este de asemenea oferit în varianta cu piele, încălzit, pentru a îmbunătăți confortul la temperaturi scăzute, în timp ce toate modelul Kuga cu cutie automată va fi dotat cu comenzi pe schimbător cu padele care permit șoferilor să selecteze vitezele manual păstrând totodată mâinile pe volan.
Noul Ford Kuga le permite șoferilor să controleze funcțiile audio și de navigare, precum și telefoanele „smart” conectate folosind comenzi vocale simple, cu ajutorul noului sistem de conectivitate SYNC 3 al Ford. SYNC 3 oferă performanțe mai rapide, comenzi simplificate și suportă acum comenzi în cinci limbi străine suplimentare.
Utilizatorii de iPhone pot acționa Apple CarPlay, modul mai inteligent și mai sigur de a utiliza telefonul iPhone în mașină, permițându-le șoferilor să efectueze apeluri, să acceseze muzica, să trimită și să primească mesaje, să obțină instrucțiuni pentru condițiile optime de trafic și altele în timp ce rămân concentrați la drum. Utilizatorii Android pot activa Android Auto. Android Auto oferă acces mai sigur și complet la aplicațiile și serviciile pe care șoferii le cunosc și le iubesc deja, incluzând Google Search, Google Maps și Google Play. Programele de software pot fi actualizate prin Wi-Fi.
Noua Kuga este de asemenea echipată cu tehnologia de parcare perpendiculară Ford care ajută șoferii să parcheze fără mâini în spațiile alăturate altor mașini; o versiune îmbunătățită a sistemului de prevenire a coliziunilor Active City Stop; și sistemul de faruri frontale adaptive pentru vizibilitate optimă în condiții de iluminare scăzută. Alte tehnologii avansate Ford includ opțiunea „hands- free” de deschidere a portbagajului, precum și sistemul inteligent de tracțiune integrală Ford (AWD).
Alertă la intersectarea cu traficul (Cross Traffic Alert) avertizează șoferii care se deplasează cu spatele dintr-un spațiu de parcare de prezența vehiculelor care s-ar putea intersecta în curând cu ei. Funcționând cu un radar la o rază de până la 40 de metri (131 ft.), sistemul emite trei semnale de avertizare dacă detectează un vehicul care se aproprie din orice parte.
Noul Kuga oferă de asemenea funcția de deschidere a portbagajului fără folosirea mâinilor (Hands-Free Liftgate), acesta putând fi deschis sau închis cu ajutorul unei mișcări cu piciorul sub bara de protecție spate. Această tehnologie, specificată de mai bine de 1 din 3 clienți Kuga din Europa anul trecut, ajută in special părinții să acceseze mai ușor portbagajul când se întorc, de exemplu, cu brațele pline de cumpărături.
Sistemul de faruri frontale adaptive Ford este disponibil pentru prima dată pentru Kuga. Sistemul monitorizează condițiile de lumină ale mediului și optimizează în mod automat vizibilitatea ajustând unghiul fluxului noilor lumini de întâlnire bixenon la una dintre cele șapte setări disponibile în funcție de viteza autovehiculului, unghiul de viraj și distanța față de obiectul din față.
Ford Kuga ST-Line 2.0 TDCi
0-100 km/h: 10 secunde
Viteza maximă: 200 km/h
Cilindree (cmc): 1.997
Putere (CP): 180 la 3.500 rpm
Cuplu maxim: 400 Nm la 2.000 rpm
L/l/î: 4.524 / 1.838 / 1.701
Masă proprie: 1.716 kg
Volum portbagaj (l): 456
Consum mediu: 7,5 l/100 km (urban)
Cutie de viteze: automată, 6 trepte