Grupul Toyota a luat o decizie radicală care confirmă o tendință tot mai vizibilă la nivel mondial: Lexus intră oficial în galeria selectă a producătorilor premium și de lux care refuză să se mai aventureze în zona vehiculelor 100% electrice. Japonezii au hotărât să oprească definitiv proiectul Lexus LF-ZC, o mișcare care marchează practic suspendarea tuturor planurilor de electrificare completă pentru divizia sa de lux.
Această schimbare de macaz strategic aliniază Lexus cu marii producători globali de top care au realizat că tranziția forțată spre propulsia pe baterii este prematură. Decizia vine într-un moment extrem de sensibil pentru industrie, în care marile companii americane au fost nevoite să treacă în bilanțuri ca pierderi nete miliardele de dolari investite în proiecte electrice, iar SUA face un pas înapoi din considerente politice în acest segment.
De la „simbol al electrificării”, înapoi la hibridele care au consacrat marca
Ironia face ca modelul oprit acum de Toyota să fi fost promovat inițial ca o revoluție tehnologică. LF-ZC se afla într-un stadiu extrem de avansat de proiectare și dezvoltare, având lansarea programată pentru anul 2027 (după ce inițial fusese estimat chiar pentru 2026). Modelul trebuia să introducă tehnologii revoluționare în grup, precum gigacasting — turnarea unor piese masive de caroserie din aluminiu pentru reducerea drastică a costurilor de producție.
Când conceptul a debutat în premieră în 2023 la Japan Mobility Show, discursul oficial era complet diferit, plin de entuziasm ecologic:
„LF-ZC întruchipează această viziune, fiind un simbol al călătoriei Lexus către electrificare”.
Astăzi, realitatea din piață a dictat un pragmatism rece. Reprezentanții Toyota au confirmat oficial decizia și au precizat că se vor concentra, în planurile de dezvoltare ale Lexus, pe SUV-uri hibride și alte tipuri de vehicule cu propulsii non-electrice. Motivul principal? Fluctuațiile severe și imprevizibile ale cererii de vehicule electrice la nivel global, care fac ca investițiile de miliarde în acest segment să devină nejustificate.
Strategia „multi-path” a salvat Toyota de la dezastrul financiar
Spre deosebire de concurenții din Europa sau America, care s-au aruncat cu capul înainte în era electrică și acum suportă pierderi masive, grupul Toyota a fost mereu sceptic. Japonezii au lansat târziu vehicule 100% electrice, mizând în schimb pe o strategie flexibilă, numită multi-path.
Cifrele demonstrează că publicul premium preferă în continuare motoarele termice și hibride în detrimentul celor cu baterii:
- În anul 2025, vânzările globale de vehicule complet electrice (BEV) ale grupului au însumat doar 190.000 de unități.
- Acest volum se situează mult sub nivelul competitorilor direcți, precum VW Group.
- Cele mai multe electrice au fost vândute în Europa, însă nici aici volumele nu au fost capabile să justifice costurile gigantice de dezvoltare.
Țintele nerealiste din trecut devin istorie
Grupul japonez stabilise anterior o țintă ambițioasă de a vinde 1,5 milioane de automobile complet electrice până în 2026. Însă, odată cu retragerea Lexus din această cursă și aplicarea aceleiași strategii de suspendare a proiectelor noi și la marca mamă Toyota, acest plan devine oficial imposibil de realizat.
Prin această decizie, Lexus își protejează profitabilitatea și identitatea. În loc să riște miliarde pe o piață electrică nesigură și aflată în declin, constructorul nipon alege să rămână fidel clienților săi de lux, oferindu-le ceea ce știe să facă cel mai bine: tehnologie hibridă de top, rafinament și fiabilitate absolută fără emisii forțate.