Producătorul de mașini sport de lux Porsche a lansat anul acesta modelul Macan electric, care folosește o platformă software bazată pe Android. Aceasta a înlocuit ceea ce ar fi trebuit să fie un sistem de operare creat de Cariad, divizia de software a grupului VW, care a ratat misiunea pe care o primise, după ce a întârziat pentru doi ani lansarea acestui model. Acum, Porsche încearcă să se desprindă complet de VW și să-și dezvolte propriul sistem de operare.
Mașinile electrice de nouă generație sunt complet dependente de software și stabilitatea unui sistem de operare complex, care controlează toate echipamentele mașinii, este esențială pentru orice marcă. Porsche a învățat acest lucru odată cu lansarea noului Macan, un automobil electric care și-a amânat lansarea tocmai pentru că pachetul software care ar fi trebuit să stea la baza funcționării întregului vehicule a întârziat atât de mult, încât a fost nevoie să fie înlocuit de urgență.
Porsche a ales Android Auto, în virtutea colaborării cu Google, și va continua pentru următoarele două modele cu acest sistem, care va aduce mai multe aplicații proprii ale Google direct în automobil, fără să mai fie nevoie să fie accesate prin intermediul telefonului, așa cum este Google Maps sau Google Assistant.
Viitoarele Boxter și Cayenne, care vor fi lansate cu propulsie electrică, vor folosi și ele platforma software actuală.
Pentru următoarele modele, lucrurile se vor schimba, după cum reiese din declarațiile șefilor companiei. În 2023, Porsche l-a recrutat pe Sajjad Khan, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în managementul proiectelor software, el fiind adus de la Mercedes, unde a coordonat direct dezvoltarea actualului MB.OS, care stă la baza noilor modele EQ.
Decizia lui Khan, care conduce acum toate activitățile IT de la Porsche, a fost aceea de a dezvolta propriul sistem de operare, care să scoată Porsche complet din ecuația Cariad și din dependența de grupul VW în privința software-ului, chiar dacă această colaborare ar fi trebuit să genereze economii de costuri.
Cariad va continua să dezvolte în continuare software pentru celelalte mărci din grup, activitatea fiind restructurată odată cu numirea lui Peter Bosch, adus de la Bentley.