Tesla a început producţia de maşini cu volanul pe dreapta (RHD) la fabrica sa din Germania, pentru a le exporta anul acesta în India, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, ceea ce indică o posibilă intrare pe a treia mare piaţă auto din lume.
Oficialii Tesla nu au răspuns solicitărilor de a comenta informaţia.
O echipă de la Tesla ar urma să viziteze luna acesta India, pentru a analiza posibile locaţii pentru o fabrică locală de vehicule electrice (EV), care va necesita o investiţie de aproximativ două miliarde de dolari, susţin sursele.
Luna trecută, India a redus taxele vamale la anumite vehicule electrice produse de firmele auto, care se angajează să investească minimum 500 de milioane de dolari şi să înceapă în trei ani producţia de maşini în ţară. Companiile pot importa până la 8.000 de maşini pe an, beneficiind de taxe mai scăzute.
Decizia este câştigătoare pentru Tesla, care de luni de zile face lobby pentru reducerea taxelor, dar s-a confruntat cu rezistenţa producătorilor auto locali.
„Maşinile cu volanul pe dreapta sunt destinate pieţei indiene, ei au început să le producă”, au precizat sursele, adăugând că unele vehicule vor fi expediate în India până la finalul anului.
Încă nu se ştie ce model intenţionează Tesla să exporte în India. Compania produce la fabrica de lângă Berlin doar Model Y.
Până acum, maşinile Tesla cu volanul pe dreapta erau produse la uzina din Shanghai, fiind destinate pieţelor din Australia şi Japonia.
„Deja Tesla importă componente din India şi caută să reducă aprovizionarea din China şi să sporească rolul Indiei de hub de aprovizionare”, susţin sursele.
Piaţa EV din India este mică, dar în creştere, fiind dominată de compania locală Tata Motors. Modelele electrice au reprezentat anul trecut 2% din vânzările auto totale, dar obiectivul Guvernului este un nivel de 30% până în 2030.
În ianuarie, rivalul vietnamez al Tesla, VinFast, anunţat că va investi 2 miliarde de dolari în India şi va produce EV la o fabrică din statul Tamil Nadu.
Şeful Tesla, Elon Musk, încearcă de câţiva ani să intre pe piaţa din India, dar autorităţile de la New Delhi vor un angajament pentru producţia pe plan local. Oficial, cu prilejul unei întâlniri cu Elon Musk, care a avut loc în iunie 2023, premierul Indiei, Narendra Modi, a îndemnat producătorul de automobile electrice să facă o „investiţie semnificativă” în ţara sa.
În februarie 2024, Tesla a anunţat că va construi o uzină de asamblare la Monterrey, în nordul Mexicului. Aceasta ar urma să fie a treia uzină Tesla din străinătate, după cele de la Shanghai (China) şi Berlin (Germania), şi prima din America Latină.