Renault Group a înregistrat în 2023 o creștere puternică a tuturor indicatorilor săi financiari, obținând o marjă operațională și un free cash flow record. Pe lângă o creștere puternică a tuturor indicatorilor, oficialii francezi au anunțat trei lansări Dacia pentru 2024: Duster, un nou Spring și Bigster.
Producătorul francez de automobile Renault a raportat miercuri un profit net pentru anul 2023 puţin mai mic decât se aştepta, dar a înregistrat marje şi venituri mai mari şi a oferit mai mulţi bani investitorilor, cu o creştere uriaşă a dividendului său, transmite Reuters.
Renault a spus că va propune un dividend de 1,85 euro pentru 2023, în creştere faţă de o plată de 0,25 euro pentru 2022, alăturându-se producătorilor auto americani Ford şi General Motors pentru a oferi mai mulţi bani investitorilor.
„Astăzi, Renault Group anunță rezultate financiare record. Acestea sunt urmarea unei extraordinare munci de echipă și reflectă succesul strategiei noastre, Renaulution. Fundamentele noastre financiare nu au fost niciodată mai puternice și nu ne vom opri aici. În 2024, vom beneficia de un număr fără precedent de lansări de vehicule, care marchează reînnoirea Renault Group, și vom continua să ne optimizăm structura de costuri. În același timp, asigurăm transformarea în profunzime a grupului, facem pași importanți în îndeplinirea proiectelor noastre majore și accelerăm aplicarea strategiei noastre (în zona) EV și software. Organizația noastră oferă flexibilitate și asigură creșterea performanței, ceea ce reprezintă un atu major într-un context plin de provocări!”, a declarat Luca de Meo, CEO al Renault Group.
Poziţia de numerar mai puternică şi creşterea marjei sunt cel mai recent semn că redresarea producătorului auto sub directorul general Luca de Meo dă roade.
Pentru a creşte vânzările, Renault şi-a redus gama de vehicule şi s-a reorientat pe pieţele şi modelele sale cele mai profitabile.
”Plata propusă de dividende ilustrează încrederea în capacitatea noastră de a continua să creştem”, a declarat reporterilor directorul financiar al Renault, Thierry Pieton.
Renault a înregistrat o marjă operaţională de 7,9%, în creştere faţă de 5,5% în 2022.
Compania a spus că se aşteaptă la o marjă operaţională de aproximativ 7,5% în 2024 şi şi-a menţinut obiectivul pentru 2030, privind marje cu două cifre până în 2030.
Rezultatele vin după ce Renault a raportat o creştere de 9% a volumelor vânzărilor globale pentru 2023, după patru ani consecutivi de scăderi.
Un analist al Bernstein, Daniel Roeska, a declarat că marja de 7,9% este uşor peste aşteptările pieţei şi este încurajat de previziunile pentru 2024 şi de un dividend puternic, bazat pe fluxul de numerar liber sănătos.
La fel ca alţi producători de automobile europeni, Renault s-a luptat cu concurenţa acerbă din partea rivalului american Tesla şi modele chinezeşti mai ieftine, într-un moment de încetinire a creşterii vânzărilor şi de scădere a sprijinului guvernamental pentru vehiculele electrice.
Producătorul francez de maşini pariază pe noi modele electrice în lupta sa pe piaţa franceză, cu intenţii să lanseze 10 modele noi în acest an, inclusiv două maşini complet electrice, Scenic şi R5, şi două hibride.
Pentru 2023, producătorul de automobile a înregistrat un profit net de 2,315 miliarde de euro, faţă de o pierdere pentru 2022 de 716 milioane de euro, care a inclus ieşirea producătorului auto din Rusia.
Profitul net a ratat o estimare medie de 3,52 miliarde de euro din partea analiştilor chestionaţi de LSEG. Consensul nu a inclus o pierdere de capital de aproximativ 900 de milioane de euro rezultată din cedarea unei prime părţi din participaţia sa la Nissan.
Veniturile pentru 2023 au crescut cu 13% la 52,38 miliarde de euro. Analiştii se asteptau la venituri de 52,88 miliarde de euro.
Contribuția Mobilize Financial Services (Finanțarea vânzărilor) la marja operațională a Grupului a atins 1,101 miliarde de euro, față de 1,198 miliarde de euro în 2022 , ca urmare a creșterii ratei dobânzii în Europa de la începutul anului 2022. Excluzând acest factor, Mobilize Financial Services ar fi înregistrat o marjă operațională în creștere cu 8 % față de 2022. Această evoluție a fost determinată în principal de creșterea noilor finanțări și de costul mai mic al riscului.
De asemenea, contribuția companiilor asociate s-a ridicat la 880 milioane de euro, față de 423 milioane euro în 2022. Aceasta a inclus contribuția Nissan, de 797 milioane euro.
Șefii grupului Renault au menționat și că, în 2023 au avut loc operațiuni financiare importante precum vânzarea a 211.000.000 acțiuni Nissan deținute într-un trust francez, conform noului Acord de Alianță, pentru 764 milioane de euro sau a 24% din acțiunile deținute în cadrul echipei de Formula 1 Alpine Racing Ltd (Marea Britanie) către Otro Capital, RedBird Capital Partners și Maximum Effort Investments pentru 200 de milioane de euro.
Împrumutul unui pool bancar care a beneficiat de garanția statului francez (PGE) a fost rambursat integral cu un an în avans.
Rezerva de lichidității la sfârșitul lunii decembrie 2023 a ajuns la un nivel ridicat, de 17,8 miliarde euro, în creștere cu 0,1 miliarde euro față de 31 decembrie 2022.