Uzina Tesla din Germania are parte din nou de manifestări de protest ale localnicilor, nemulțumiți de intenția de extindere a uzinei. Acuzațiile fac referire la pericolul de deversare de substanțe în pânza freatică.
Un număr mare, între 200 și 300, de persoane au protestat în Berlin la o manifestație publică pentru a cere oprirea extinderii uzinei Tesla în care este fabricat Model Y. Compania americană intenționează să crească capacitatea de la 500.000 de mașini anual, la un milion, iar cetățenii sunt nemulțumiți că lucrările au loc într-o zonă de protecție a pânzei freatice. Manifestanții sunt în marea lor majoritate membri ai unei asociații „Turn off Tesla”, care a fost înființată exact în acest scop, de a opri investițiile Tesla în regiunea berlineză.
Recția publicului a fost declanșată de depunerea de către compania americană a unui dosar de mediu la autoritățile germane. Potrivit informațiilor din dosar, citate de presa din Germania, proiectul nu are în vedere captarea suplimentară de surse de apă și nici nu include instalații care să afecteze pânza freatică din zonă.
Protestatarii, care s-au întâlnit în zona gării din localitatea Fangschleuse, sunt nemulțumiți și de faptul că au fost demarate lucrări de modificare a amplasamentului gării, astfel încât să fie mai aproape de uzina din Grunheide. În urma lucrărilor, au fost tăiați mai mulți compaci, situație care a crescut nemulțumirea activiștilor de mediu din asociație.
Tesla s-a confruntat cu proteste și tentative de blocare a investiției încă de la startul primelor lucrări din Grunheide, situație care a întârziat serios startul lucrărilor și pornirea în cele din urmă a fabricii. Având acceptul autorităților landului, Tesla a mers înainte cu investiția și a reușit să înceapă producția de automobile Model Y, ajungând treptat la ritmul fixat la acel moment de șeful Tesla, Elon Musk, de aproape 5000 de mașini săptămânal. Ulterior, scăderea cererii de automobile din Europa, inclusiv din Germania, a determinat compania să reducă ritmul pentru a se adapta cererii.
Vânzările Tesla din Germania au scăzut drastic în luna noiembrie, cu peste 70%, pe fondul unui declin generalizat al pieței de mașini electrice din această țară.
Compania americană a reușit să vândă numai 2840 de autoturisme Model Y, produse în uzina din Grunheide, în luna noiembrie, cu 26% mai puține decât în urmă cu un an, când se înregistrau întârzieri de producție din cauza crizei de semiconductori și din alte cauze.