După scăderile puternice de la începutul blocadei occidentale generată de debutul războiului din Ucraina, piața auto rusă își revine de la o lună la alta ajutată de mărcile din China.
Cu tot mai puține uzine deținute de companii cunoscute în Europa și cu foarte puține modele importate din Europa, SUA sau Japonia, piața auto din Rusia a trecut prin momente complicate. După o scădere inițială accelerată, vânzările au reînceput să crească, ajungând în acest an la o majorare cu 65% față de anul trecut. Ba chiar, în noiembrie, creșterea a atins 113%.
Mai exact, dacă în primele 11 luni din 2022 erau înmatriculate în Rusia 569.533 de autoturisme noi, în perioada similară din 2023 vânzările au urcat la 939.254 de unități.
Este interesant însă de observat ce mașini au la dispoziție și cumpără clienții rusi. Dacă înaintea declanșării agresiunii împotriva Ucrainei și a plecării majorității mărcilor occidentale alături de marca autohtonă Lada – pe atunci deținută de grupul Renault – în Top se aflau nume consacrate precum Hyundai, Opel sau Renault, acum liderii clasamentului vânzărilor sunt, tot alături de Lada, Haval, Chery, Geely și Changan.
Conform datelor agenției Autostat, clasamentul vânzărilor din 2023 este condus de Lada, cu 292.752 de unități, urmată de Chery, cu 105.600 de unități, Haval (96.381 de unități), Geely (79.935 de unități) și Changan (39.983). În Top 10 mai sunt, în ordine, Omoda, Exeed, Kia, Tank și marca rusească, readusă la viață, Moskvich.
Și, dacă tot vorbim despre Moskvich, această marcă apusă și readusă la viață după plecarea firmelor occidentale pare să se dezvolte de la o lună la alta asamblând modele din componente ale unei mărci din China, JAC. Ba chiar își propune să crească numărul de modele în viitorul foarte apropiat.
Pe lângă de succesul mărcilor chineze și de renașterea celor rusești tot cu tehnologie din China, o schimbare majoră este și reprezentarea brandurilor prin rețelele de dealeri. Astfel, dacă în noiembrie 2022 mărcile din China erau reprezentate de doar 26,4% dintre dealeri, în a aceeași lună din 2023 nu mai puțin de 56,3% dintre comercianți vindeau mașini „Made in China”.
În același timp, reprezentanții mărcilor europene au scăzut de la 25,8% până la doar 7,6%, iar cei ai brandurilor japoneze de la 20,2% la 11,5%. În noiembrie 2023 doar 0,5% dintre dealeri mai reprezintă mărci americane, în scădere de la 1,2%, în timp ce reprezentanții mărcilor din Coreea de Sud au scăzut de la 12,7% până la 8,7%.
Mărcile rusești, majoritatea utilizând tehnologie și componente din China, sunt reprezentate în acest an de 15,4% dintre dealeri, în creștere de la 13,6% anul trecut.