Ferrari a transformat un vehicul pentru Le Mans în serie limitată oferită clienților pentru 5 milioane de euro. Un sistem hibrid cu motor V6 și tracțiune integrală, face mașina de 858 CP chiar mai rapidă decât modelul ce a repurtat o victorie istorică acum 4 luni.
Un vis care, contra sumei potrivite, poate deveni realitate. Așa caracterizează pasionații mărcii din Maranello spectaculosul vehicul care nu este altceva decât versiunea de serie limitată a prototipului care a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans în luna iunie a anului trecut. Pentru pasionați și, mai ales, colecționari, un vehicul cu un astfel de pedigri este un magnet, iar faptul că sunt disponibile pentru comandă doar 90 de exemplare îl face chiar irezistibil. Cum tot ce are istorie și e limitat ca număr costă, suma cerută de Ferrari pentru 499P Modificata e direcționată strict către zonele rarefiate ale multimilionarilor sau miliardarilor.
Prețul fiecărei unități dintre cele doar 90 ale ediției limitate Ferrari 499P Modificata este de 5,1 milioane de euro, plus taxa pe valoarea adăugată. Cel puțin acesta a fost anunțul făcut de oficialii mărcii italiene în timpul prezentării care a avut loc în acest week-end pe faimosul circuit de la Mugello.
Spre deosebire de prototipul care a participat la cursa de la Le Mans, versiunea oferită clienților, scăpată de reglementările drastice ale organizatorilor competiției de anduranță, poate activa tracțiunea integrală în orice moment, la fel ca și funcția „Push to Pass” care pune la dispoziția șoferului o putere suplimentară de 160 CP. În plus, mașina folosește alte anvelope, altă setare a motorului și un sistem de suspensie recalibrat.
Dincolo de aceste schimbări, noul Ferrari 499P Modificata are sub caroserie același motor termic V6 de 2.994 cmc completat de unul electric amplasat pe puntea din față. Împreună, acestea asigură 870 CP (272 CP sunt aferenți celui electric și 707 celui termic). Totodată, pachetul de baterii care susține motorul electric poate fi încărcat în timpul decelerării grație unui sistem ERS împrumutat din Formula 1. Transmisia puterii către roți este asigurată de o cutie secvențială cu șapte trepte.
Noul vehicul prezentat de Ferrari va intra începând cu 2024 în programul „Sport Prototipi Clienti”. Grație acestuia, posesorii celor 90 de unități comercializate își vor putea utiliza mașinile pe circuite beneficiind de întreținere și suport oferite de inginerii companiei.